Cardiacii merg de pomană la Policlinică

cardiologie

Suferinzii cu inima mai pot fi consultaţi în ambulatoriu abia pe la anu’

* Doar doi medici din spitalul judeţean mai consultă în policlinică, şi s-au ocupat toate locurile pentru consultaţii gratuite pe anul acesta

* „Mai sunt vreo 10 cabinete particulare în tot oraşul, toate în contract cu CAS, iar urgenţele sunt consultate gratuit în spital”, subliniază dr. Lazăr

 În ambulatoriul spitalului judeţean mai sunt acordate consultaţii cardiologice doar în zilele de marţi, joi şi vineri, între orele 8-13, prin bunăvoinţa a doi dintre cei cinci medici rămaşi „pe metereze” în secţia de specialitate a spitalului judeţean. Dr. Mihai Cuciuc se află într-o perioadă de recuperări după intervenţia chirurgicală suferită în urmă cu trei săptămâni, aşa încât va mai trece o vreme până când va putea reveni în secţie, să-şi ajute colegii.

Pe fondul deficitului de personal medical, unitatea sanitară nu poate asigura decât un număr foarte mic de consultaţii în ambulatoriu, pentru cardiacii care au nevoie de investigaţii de specialitate, aşa încât lista de programări este completată deja până la sfârşitul anului.

„Ce pot eu să fac mai mult decât să mă zbat în continuare să aduc medici în actualele condiţii de salarizare, pe care le ştie toată lumea?! Am reuşit să aduc un doctor de chirurgie infantilă, de la Iaşi, care va intra în pâine de la 1 ianuarie 2014, şi caut să mai angajez doi oftalmologi. Pe partea de cardiologie ştiu că sunt probleme. Şi cardiologii sunt oameni şi se mai îmbolnăvesc. Oferim consultaţii în ambulatoriu atât cât putem şi vreau să subliniez că mai sunt vreo 10 cabinete particulare care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, deci bolnavii au această alternativă. Iar dacă sunt urgenţe, oricum ajung la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului judeţean”, ne-a declarat dr. Ioan Lazăr, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.

Aceasta este soarta românului. Dacă îl ia cu palpitaţii, se duce la medicul de familie, primeşte bilet de trimitere la specialist, ajunge în faţa cabinetului din policlinică dar… nu poate intra decât când „îi vine rândul”. Pe la anu’. Dacă merge la particular, riscă să i se ceară din start bani pentru consultaţie pentru că… şi acolo ar putea fi depăşit numărul de consultaţii gratuite, acordate prin contractul cu CAS. Şi-atunci, omul fie scoate din buzunar între 50 şi 100 de lei pentru o consultaţie, asta dacă buzunarul său conţine suma potrivită, fie pleacă la farmacie şi ia nişte pastile „după ureche”, iar dacă-l cuprinde lehamitea, pleacă direct acasă şi aşteaptă. Până-i vine rândul la consultaţia gratuită ori aşteaptă salvarea să-l ducă direct la spital, unde ştie că va fi consultat în regim de urgenţă şi pleacă acasă cu tratament. Şi ne mai mirăm că Urgenţa e veşnic aglomerată, că numărul bolnavilor cronic este în creştere şi că ne aflăm pe locul I la incidenţa mortalităţii prin boli cardiovasculare. Câinii latră, caravana trece…

Geanina NICORESCU