Candidaţii pentru funcţiile de director de şcoli, probe la Palatul Copiilor din Piatra Neamţ

palatul-copiilorProfesorii care concurează pentru funcţiile de director şi director adjunct la şcolile din judeţ vor susţine, înepând de astăzi, 17 octombrie 2016, probele de examen ce sunt găzduite de Palatul Copiilor din Piatra Neamţ.

Inspectoratul Şcolar a anunţat, încă de vineri, graficul după care se derulează probele începând de astăzi, ora 9, şi repartizarea fiecărui candidat care trebuie să îşi susţină în faţa comisiei oferta managerială şi planul operaţional pentru un an. Această etapă vine după proba scrisă, la care au participat cei 208 profesori rămaşi în cursă după evaluarea dosarelor.

Astăzi, 17 octombrie, intră în faţa comisiei de examen candidaţii pentru funcţiile de conducere de la şcolile din Crăcăoani, Dumbrava Roşie, Gârcina şi de la Palatul Copiilor din Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Roman. Mâine, 18 octombrie, vine rândul profesorilor  candidaţi pentru şefia Centrului de Excelenţă Neamţ, a şcolilor gimnaziale din Dragomireşti, Grumăzeşti, Ceahlău, a Centrului judeţean de resurse şi asistenţă educaţională, a Colegiului Naţional ,,Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ, a Liceului ,,Mihail Sadoveanu” din Borca, a celor două şcoli gimnaziale din Borleşti.

Această probă se încheie în data de 3 noiembrie 2016.

(C.I.)