Candele aprinse în memoria victimelor accidentelor

autoturism

“Alege viaţa!”- mesajul final al săptămânii prevenirii criminalităţii

Săptămâna prevenirii criminalităţii s-a încheiat, vineri seara, cu o manifestare pregătită de organizatori – Inspectoratul de Poliţie Neamţ în colaborare cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Neamţ (A.T.O.P.) – pe platoul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ. Tema zilei a fost campania de prevenire a accidentelor rutiere în rândul pietonilor sub deviza „Alege viaţa”. Invitat de onoare a fost părintele protopop Valentin Tofan căruia i s-a înmânat o diplomă, în semn de multumire pentru implicare deosebită în derularea activităţilor.

Poliţiştii au expus, pe o platformă, un autoturism abariat într-un accident grav, soldat cu victime, şi au „Alege viaţa” cu candele aprinse, în memoria celor care au murit în accidente rutiere.

Pe un ecran de proiecţie au fost prezentate spoturi  de prevenţie. „ Eu sunt Lăbuş şi sunt un câine maidanez şi ţin la viaţa mea, tu de ce nu ţii la viaţa ta?”, a fost unul din ele, în care era filmat un căţel ce traversa, regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.

Săptămâna prevenirii criminalităţii a debutat, pe 30 septembrie, cu o acţiune sub sloganul ”Fii vigilent pentru siguranța ta!”. Poliţiştii, îmbrăcaţi civil, au fost la 5 adrese din Roman şi au spus că sunt reprezentanţii unei fundaţii şi strâng bani pentru copii bolnavi. Peste tot li s-a deschis uşa şi şi s-au dat bani, aşa că scopul “testarea vigilenței locatarilor cu privire la ușurința pătrunderii unor persoane necunoscute sau care își atribuie identități false, într-un imobil cu intenția de a sustrage bunuri sau sume de bani”, a fost atins.

Ziua de 1 octombrie a fost dedicată prevenirii infracțiunilor cu violență. 50 de elevi au vizitat arestul IPJ Neamţ, li s-au prezentat materiale informativ-preventive și un filmuleţ realizat de un redactor TV în Penitenciarul Bacău (interviu cu adolescentul care a comis crima din comuna Piatra Șoimului în februarie 2012 ). Invitat special a fost preotul Petru Munteanu din cadrul Parohiei” Sf. Voievozi” din Săvineşti.

Pe 2 octombrie 2013 au avut loc activităţi menite să prevină delincvența juvenilă. Plecând de ceea ce-i determină pe minori să adopte un comportament predelincvent, riscurile la care se expun și consecințele unor astfel de fapte, un exemplu fiind ”fuga de acasă” – una din cele mai ușoare căi prin care un minor poate deveni atât victimă cât și autor, polițiștii de prevenire în colaborare cu polițiștii criminaliști au organizat la sediul I.P.J. Neamț o activitate de informare cu tema ”Împreună împotriva delincvenţei”. De această dată, beneficiarii au fost elevii claselor a-VII-a de la Colegiul Național Petru Rareș. Specialiștii din cadrul Serviciului Criminalistic le-au prezentat aspecte din munca lor, sistemele informatice Image Track, CDN – utilizată la depistarea copiilor dispăruți, AFIS, realizarea unui portret robot și prezentarea unei expertize.

Ziua de 3 octombrie a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor, iar activităţile s-au derulat la Fundația Umanitară Pacea în prezenţa a 70 de copii defavorizați, elevi și preșcolari de etnie rromă din municipiul Roman. După ce copiilor le-au fost prezentate situațiile în care pot deveni victime și recomandările polițiștilor pentru prevenirea victimizării lor, a fost organizat un concurs, intitulat simbolic ”Prevenire la cutie”. Fiecare copil a extras trei întrebări, iar răspunsurile corecte au fost premiate cu mici surprize.

Totodată cei mici au fost impresionați de prestaţia câinelui polițist Nero.

M.R.; C.M.