„Când doi se bat…” mai câștigă și pacientul: Coplata la spitalul judeţean, „licitată” la 5 lei

Consiliul de Administraţie al spitalului judeţean a aprobat, ieri, tariful de 5 lei pentru coplată, preţ propus de comitetul director al unităţii în ciuda lui Dan Vasile Constantin. Cel puţin asta s-a înţeles, în condiţiile în care la precedenta şedinţă de CA conducerea spitalului venise cu propunerea de 10 lei, iar Dan Vasile Constantin, preşedintele CA, „licitase” 8 lei. Şi uite-aşa, încă o dată s-a confirmat vorba „când doi se bat, al treilea câştigă”. Pentru că bolnavul nu va scoate din buzunar, la externare, 10 lei, ci doar 5 lei, adică minimum admis prin lege, şi nu începând de mâine, ci peste două săptămâni. Pentru că în şedinţa CA a fost luată hotărârea ca banii să fie plătiţi la casieria spitalului şi nu la asistenta şefă a fiecărei secţii, iar în jumătate de lună va fi desemnată persoana care să facă aceste încasări. Ca la noi, la nimeni…