Campanie a polițiștilor pentru vot corect

campanie-politie-vot4Polițiștii nemțeni de la Compartimentul Analiză și Prevenire din cadrul Poliției Neamț au demarat campania de promovare a votului corect pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. „Vineri, 18 noiembrie 2016, pe raza municipiului Piatra Neamț, în zonele aglomerate, echipe mixte de polițiști și jandarmi au înmânat materialele informative și au recomandat ca orice încălcare a prevederilor legale referitoare la exercitarea dreptului de vot să fie sesizată organelor abilitate“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Structurilor MAI din județul Neamț le-au fost repartizate 600 de afișe pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare. Acțiunea de vineri este o primă activitate de informare directă a cetățenilor cu privire la campania „Alege să fii corect“ derulată de structurile Ministerului Afacerilor Interne.

În contextul organizării alegerilor parlamentare din acest an, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot. În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale (afișe, flyere, spoturi video-audio) și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse. Pentru promovarea acestei campanii, Ministerul Afacerilor Interne a realizat un spot video și unul audio, iar în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2016, acestea vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale. Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, cât și a structurilor județene se regăsește secțiunea dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal.

Cristina IORDACHE