Campanie de vaccinare a elevilor  

vaccinEpidemiologii din cadrul Direcţia de Sănătate Publică Neamţ au termen până astăzi să finalizeze şi să transmită la Ministerul Sănătăţii centralizarea datelor privind numărul elevilor şi preşcolarilor care vor fi imunizaţi în cadrul campaniilor şcolare de vaccinare în anul şcolar 2014-2015. În baza acestei catagrafii DSP va primi dozele necesare derulării campaniei în cele mai bune condiţii. Sau cel puţin aşa ar trebui. În anul şcolar trecut au fost unele sincope în aprovizionarea cu vaccinuri, însă acesta nu a fost singura problemă. Foarte mulţi părinţi au refuzat vaccinarea copiilor din diverse motive, principalul invocat fiind posibilele reacţii adverse produse de un ser sau altul.

Elena Mucileniţa, epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, ne-a declarat că primii programaţi în Campania 2014-2015 sunt şcolarii din clasele primare. În mai puţin de o lună, respectiv din 20 octombrie, prichindeii vor fi imunizaţi dacă părinţii îşi vor da acceptul în scris şi dacă sănătatea le va permite acest lucru. Campania se va încheia cu elevii din clasele a VIII-a şi a IX-a, în 15 decembrie.

Potrivit planificării, în intervalul 20- 31 octombrie 2014 la clasa întâi se va proceda la vaccinarea antirujeolică – antirubeolică – antiurliană (ROR), apoi în perioada 10-21 noiembrie 2014, la clasa a II-a şi la pregătitoare se va face imunizarea antipoliomielitică (VPI). Vaccinarea diftero-tetanica(d T)la clasele a VIII-a şi a IX-a se va face în perioada 2-15 decembrie 2014.

Vaccinarea copiilor neşcolarizaţi se va efectua prin intermediul cabinetelor medicilor de familie.

Înaintea fiecărei campanii de vaccinare, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ va organiza sesiuni de instruire în rândul populaţiei. Scopul acestor sesiuni este de a creşte acoperirea vaccinală prin creşterea gradului de conştientizare al populaţiei în privinţa importanţei vaccinării şi consolidării sistemelor de vaccinare.

Geanina NICORESCU