Campanie de avertisment / „Un viitor fără pată!”- prevenţia cancerului de piele

cancer de piele

Campania de educare şi informare cu privire la prevenţia cancerului de piele- “Un viitor fără pată!”,

iniţiată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, va fi derulată, de astăzi, şi în judeţul Neamţ, prin intermediul pliantelor. Suntem abia la începutul verii şi aşteptăm ca soarele să ne mângăie mai mult pielea, dar nu să ne ardă! Melanomul este cea mai periculoasă formă de cancer cutanat, conform medicilor, iar în stadiile avansate este o boală agresivă şi fatală. 75% dintre persoanele afectate de melanom metastatic îşi pierd viaţa în primul an de diagnostic.

„Sper ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai mulţi cetăţeni care să înţeleagă că această patologie se poate trata cu succes dacă este depistată la timp”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Dermatologii sublininiază, cu această ocazie, importanţa colaborării dintre dermatologi,  asociaţiile pacienţilor şi autorităţi, factorii de răspundere pentru realizarea prevenţiei.

“Este o campanie de avertisment, care arată ce înseamnă prevenţia şi cum trebuie ea realizată, nu este o campanie de testare gratuită. Cancerul de piele este cea mai agresivă formă de cancer cu cea mai mare incidenţă la tineri, dar şi cea mai uşor de depistat şi cu şanse mari de vindecare. Melanomul poate fi vindecat în 98% din cazuri dacă se ajunge la dermatolog în timp util. Am observat că, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi cetăţeni au înţeles să utilizeze corect cremele protectoare nu numai la plajă, dar şi în mod curent, la expunerea în spaţii deschise”, a spus prof dr. George Sorin Ţiplica.

Profesorul dermatolog a mai adăugat că semnalele privind modul în care populaţia a înţeles să se protejeze de acţiunea razelor UVA şi UVB sunt bune, acestea fiind rodul campaniilor duse în ultimii ani de către dermatologi, împreună  cu partenerii sociali.

G. NICORESCU