Un drum la târgul de duminică de la Oniceni pare la un moment dat a fi o călătorie în timp, o călătorie în care regăseşti, parcă, aceleaşi imagini de acum 15 sau 20 de ani.
Pentru a ajunge de la Roman spre Oniceni ai de străbătut aproape 30 de kilometri printr-o minunăţie de peisaje iar dacă ai norocul să fie senin şi aerul curăţat cu ajutorul ploilor de praf vei putea admira la un moment dat la orizont, chiar şi muntele sfânt al dacilor, Ceahlăul. Imediat ce ai ieşit din pădurea de la Stejaru, în dreapta, la linia orizontului ce uneşte imensitatea absolută a cerului cu sfântul pământ vei putea observa lanţul munţilor Carpaţi având ca reper vizual clar Ceahlăul.
Pentru a-ţi putea desfăta ochii cu frumuseţea peisajului ce ţi se deschide în dreapta şi în stânga ar fi cel mai bine să nu te afli la volan pentru că, numai aşa, vei putea fi atent la toată panorama ce ţi se deschide de la înălţimea drumului de pe coama dealurilor.
Să nu uităm să precizăm că prima „atenţionare” de cod verde de peisaj mirific ţi-o dă râul Siret care, în bătaia razelor soarelui îşi arată strălucirea apelor pe sub norii de aburi ce se ridică spre înălţimile văzduhului odată cu răsăritul soarelui. Odată ce ai trecut podul peste Siret intri în satul Ion Creangă, sat de oameni gospodari care nu se sfiesc în a-şi demonstra prosperitatea dată de munca lor prin case arătoase şi câmpurile cultivate ca la carte.
Continuăm să parcurgem drumul spre Oniceni şi, în pădurea de la Stejaru dăm peste o porţiune de drum distrusă de alunecările de teren. Un drum bun, reabilitat doar cu câţiva ani în urmă a „luat-o” la vale datorită unei puternice alunecări de teren. În zona calamitată trecerea se face pe un singur sens. Odată ieşiţi din pădure putem admira şi pe stânga şi pe dreapta câmpurile de un verde crud ca acoperă molcomele dealuri ale podişului Moldovei.
Cei 34 de kilometri de la Roman la Oniceni i-am parcurs în aproximativ o oră şi nu pentru că am „căscat gura” la peisajele frumoase ce ni s-au oferit darnic înaintea ochilor ci, pentru că, drumul este presărat cu „cratere” mai mici sau mai mari care fac din DJ159 o adevărată probă de anduranţă pentru suspensiile maşinilor.
Târgul de duminică
La ieşirea din Oniceni spre Băceşti pe partea dreaptă, pe un tăpşan plin de verdeaţă s-au amenajat zone speciale pentru căruţaşi, pentru vânzătorii de animale şi pentru comerţul de mărfuri nealimentare fiind de asemenea prezente şi câteva corturi unde negustorii îşi puteau servi adălmaşul sau, la cerere, să poftească la un mic alăturat unei beri aburinde.
Ideal ar fi pentru orice conducător auto să lase autoturismul cât mai departe de zona centrală a târgului pentru că, găsirea unui loc de parcare, este în această zi mult mai dificilă decât în marile metropole europene. Căruţe, dubiţe şi, chiar şi camioane sunt parcate pe o parte şi pe alta iar negustorii se fac auziţi strigându-şi şi lăudându-şi mărfurile. Tarabele cu lucrurile sclipitoare ce-ţi iau ochii sunt amenajate la umbra unor falnici arbori şi, nici în cea mai caniculară zi de vară soarele nu poate răpune umbra binefăcătoare.
Majoritatea celor sosiţi la târg sunt cei din satele învecinate care au pornit spre Oniceni în căruţe cu noaptea în cap pentru a nu rata un loc liber în ograda de căruţe. Alături de căruţe sunt zeci de maşini cu numere de înmatriculare atât din Neamţ cât şi din Vaslui, Bacău, Suceava şi Iaşi. Decând s-a asfaltat drumul comunal DC 75 le vine mai uşor şi celor din comunele învecinate din judeţul Bacău, Lipova şi Plopana, să vină la târgul de la Oniceni.
Aglomeraţia şi atmosfera de secol trecut te face să te simţi ca într-o călătorie în timp reîntâlnind obiceiuri şi expresii negustoreşti pe care le credeai definitiv uitate în negura timpului. Toată lumea zâmbeşte, toţi sunt bucuroşi că pot fi prezenţi atât pentru a vinde cât şi pentru a cumpăra. Copii se bucură la achiziţionarea unei acadele sau a unei pungi de pufuleţi iar părinţii bat palma pentru aducerea în gospodărie a unui cal sau a unor oi ce urmează să producă rezerva de hrană pentru iarna viitoare. Porcii aflaţi în căruţele negustorilor guiţă a jale presimţindu-şi sfârşitul pe grătarele gospodarilor care, munciţi din zori şi până în noapte nu ştiu ce este acela colesterol.
Cu greu prin mulţime descoperi aglomerări care te duc cu gândul că acolo se află cea mai râvnită marfă din târg. Întra-devăr mulţimea muşteriilor din jurul tarabei sau a căruţei devenită tejghea ambulantă constituie cea mai bună reclamă pentru respectivul negustor.
Am ajuns la acest târg având făcută o programare telefonică pentru a mă întâlni cu baciu Liviu, cioban peste o turmă de mioare din judeţul Bacău care, de aproape un deceniu de muncă şi-a câştigat o clientelă sigură cu un caş de oaie de o calitate şi un gust ce ne duce cu gândul la acele momente frumoase ale copilăriei când, alături de bunici mergeam la stână pentru a cumpăra delicatesuri din lapte de oaie.
Odată văzut portbagajul burduşit cu trei caşi pântecoşi am pornit spre Roman unde prietenii mă aşteptau cu mămăliguţa aburindă pe masă şi cu roşiile tăiate felii pentru a degusta prima şarjă bio de caş de oaie din acest an. Alături de caş şedea la loc de cinste şi butelcuţa cu vin de casă scos proaspăt din damingeana ce a supravieţuit iernii.
Dan VASILIU
