Cadouri de la Biserica Penticostală

Ieri, aproape 100 de copilași au primit, cu mare bucurie, cadouri de la Biserica Penticostală din Piatra Neamț. Darurile au fost date într-un cadru organizat într-o festivitate deosebită, la Consiliul Județean, în acorduri de colinde cântate vocal-instrumental de orchestra Bisericii Penticostale Țolici.

„Vrem să mulțumim tuturor instituțiilor locale și județene pentru modul deosebit în care am colaborat. Vreau să spun că prea mult se pomenește numele pastorului Liviu Axinte. Vreau să vă spun că, în spatele acestei acțiuni, este mobilizată o armată de oameni. Începând de la oamenii care fac rost de cutii, apoi voluntarii care aduc lucruri pentru a putea fi făcute cadouri, apoi o altă echipă le ambalează, altcineva le transportă cu camioanele în România, apoi aceste pachete sunt depozitate și apoi dăruite. Vreau să înțelegem că aceste acțiuni sunt colective și cu o implicare deosebită. Mă bucură că ceea ce gândeam în urmă cu 15 ani s-a concretizat și an de an am reușit să dăruim pachete copiilor nevoiași, iar anul acesta, copiii noștri, din biserica noastră, împreună cu părinții lor, au pregătit 500 de cadouri pe care, la rândul lor, le donează unor copii mai săraci. Consider că aceasta este normalitatea și, dacă 15 ani am primit și vom mai primi, este foarte important să ne gândim la copii care sunt mai săraci decât noi“, a spus părintele Liviu Axinte, de la Biserica Penticostală din Piatra Neamț.

Copilașii au plecat acasă nu doar cu darurile mult dorite, ci și cu învățături biblice oferite, cu generozitate și căldură, de pastorul Liviu Axinte, un iubitor de copii, indiferent de confesiunea acestora.Geanina NICORESCU