Cabinetul stomatologic de urgenţă din spital funţionează,deja, în policlincă

Deocamdată pot fi rezolvate doar urgenţele
Conducerea SJU Neamţ speră să poată obţine finanţare de la CAS pentru servicii dentare gratuite pentru asiguraţi, cu trimitere de la medicul de familie
Cabinetul stomatologic din pavilionul chirurgical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost mutat în policlinică şi funcţionează de câteva zile. Urgenţele pot fi rezolvate în intervalul orar 8-20. Faţă de anul trecut, acum se lucrează în două schimburi, prelungirea programului fiind posibilă prin angajarea celui de-al doilea dentist.
Până acum, cabinetul era situat total neinspirat, la parterul pavilionului chirurgical din spital, fiind deservit de un singur medic, într-un interval orar de câteva ore pe zi, fie dimineaţa, fie după-amiaza. Aşa s-a ajuns la nedorita „performanţă” de a se înregistra, în ultimul an, o medie de o consultaţie pe zi.
Raluca Aluchi, doctoriţa care completează echipa medicală de la cabinetul stomatologic, este paradontolog şi a lucrat până acum la Bucureşti.
“Prezentarea la acest cabinet se poate face fie direct, fie prin Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Pentru că vorbim despre servicii acordate în regim de urgenţă, pentru extracţii, intervenţii de degajare canal, pansamente, nu de lucrări ample. Deocamdată, serviciile sunt decontate de Ministerul Sănătăţii, prin UPU, dar ne dorim ca, pe viitor, să putem lucra în contract cu Casa de Sănătate pentru servicii mai ample, de care să poată beneficia asiguraţii, prin prezentarea cu trimitere de la medicul de familie. Pentru asta am avea nevoie şi de echipamente noi, mai performante, de un unit dentar pe care să-l putem achiziţiona cu ajutorul Consiliului Judeţean Neamţ. Deocamdată nu avem un buget, poate prin martie vom şti cum stăm cu lista de investiţii”, ne-a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, manager intermar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Cabinetul stomatologic este situat la etajul I, în Ambulatoriul de Specialitate al SJU Neamţ.
Geanina NICORESCU