C.A.R Pensionari Piatra – Neamț cu toată dăruirea și neabătut IN SLUJBA PERSOANELOR VÂRSTNICE, A TUTUROR MEMBRILOR SĂI

Având de la început, de la înființare, din decembrie 1952, calitatea de asociație civică , cetățenească, cu scop de caritate, de întrajutorare mutuală și de asistență socială, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra – Neamț a desfășurat și desfășoară, cu consecvență și în concordanță cu scopul și cu obiectivele prevăzute în statutul său, susținută și neabătută activitate dedicată ajutorării și întrajutorării persoanelor vârstnice, tuturor membrilor săi. CAR Pensionari Piatra–Neamț a fost, este și va fi, în continuare,o asociație neimplicată politic, singura ei politică, fiind grija permanentă față de persoanele vârstnice, față de membrii săi, cei mai mulți dintre aceștia confruntându-se cu dificultăți materiale, financiare, cu probleme de sănătate, cu multe nevoi pe care, singuri, nu și le pot rezolva. Oamenii care vin la CAR Pensionari Piatra – Neamț cu diverse solicitări, spun, ei înșiși, că aici găsesc înțelegere, bunăvoință și sprijin afectiv în rezolvarea problemelor de viață cu care se confruntă. Una din modalitățile de ajutorare mult solicitate și practicate de CAR Pensionari Piatra – Neamț o constiuie împrumuturile rambursabile. Acestea se acordă în condiții avantajoase, fără comisioane, taxe sau alte costuri suplimentare ; dobânzile sunt variabile, în funcție de numărul de rate convenit prin contract; împrumuturile se pot acorda începând din luna sau chiar din ziua înscrierii ca membru, dacă solicitanții respectivi îndeplinesc criteriile stabilite, dacă sunt la zi cu depunerea cotizațiilor și contribuțiilor lunare, dacă au fondul social și garanții necesari ; cuantumul împrumuturilor poate fi, de regulă, de maxim patru ori fondul social depus de solicitanți, iar restituirea se face în cel mult 24 rate lunare, consecutive ; dacă solicitantul restituie suma împrumutată în mai puține rate, dobânda achitată anticipat se recalculează, iar diferențele rezultate se restituie titularului respectiv ; pot garanta împrumuturi salariați din unități bugetare și pensionarii cu vârsta de până la 70 de ani și cu pensii de cel puțin 800 de lei ; membrii care nu restituie la timp împrumuturile suportă penalizări de 5%, după care ,dacă tot nu se achită suma împrumutată, inclusiv penalizările, se trece la executarea silită potrivit legilor în vigoare prin instituirea de popriri asupra drepturilor bănești ale debitorilor sau ale garanților ; la primul împrumut solicitat,precum și la împrumuturile care depășesc valoarea de 4000 lei, este obligatoriu să se vină cu doi garanți , dintre care cel puțin un garant să fie pensionar ;contractul de împrumut,semnat de solicitant și onorat de Casă, constituie titlu executoriu ( art.14 din Legea 540/2002), dacă sumele împrumutate, inclusiv eventualele penalizări, nu sunt achitate la timp, în rate lunare consecutive ; imprumuturile pot fi refinanțate,aceasta presupunând, de regulă, rambursarea împrumutului inițial prin obținerea altuia nou ; membrii Casei care au împrumuturi și solicită retragerea fondului social o pot face numai după trei luni de la achitarea împrumuturilor respective. De aprecieri deosebite se bucură și celelalte modalități de ajutoare a membrilor săi, practicate de CAR Pensionari Piatra – Neamț, așa cum sunt ; Ajutoarele bănești ocazionale nerambursabile. Acestea se acordă membrilor care, la un moment dat, se află în situații mai dificile din punct de vedere material, financiar sau al stării de sănătate, ale căror pensii sunt mai mici de 600 lei ; aceste ajutoare sunt, de regulă, în sumă de 50 lei ; în situații mai deosebite, precum, spitalizări, operații complicate, calamități naturale, s.a., ajutoarele nerambursabile pot fi mai mari. Ajutoarele bănești de deces, de înmormântare. Acestea se acordă, după caz, persoanei care a fost stabilită de titular și menționată în carnetul său de membru, sau persoanei care dovedește prin act notarial că a suportat cheltuielile de înmormântare ; cuantumul ajutorului de deces se stabilește în funcție de vechimea ca membru a celui decedat și de contribuția lunară depusă de acesta. Pe baza contractului de colaborare / parteneriat, aflat în continuă derulare, dintre CAR Pensionari Piatra-Neamț și S.C.UKA Pompe Funebre Piatra-Neamț, familiile îndoliate/urmașii legali ai membrilor decedați au posibilitatea ca, pe lângă ajutoarele bănești de înmormântare pe care le primesc de la CAR Pensionari Piatra- Neamț, să-și asigure, la cerere, operativ și cu tarife reduse, de la SC UKA Pompe Funebre Piatra-Neamț, articolele și serviciile funerare de care au nevoie. Ajutoarele bănești pentru tratamentele balneare. Acestea constau în compensarea parțială de către CAR Pensionari Piatra- Neamț a costului biletelor de tratament în stațiuni balneo-climaterice procurate de membrii CAR Pensionari Piatra – Neamț de la Casa Județeană de Pensii ; compensarea se face pe baza documentelor prezentate de membrii respectivi, după întoarcerea de la stațiunile la care au fost pentru tratament. Ajutoare bănești se acordă și pentru compensarea parțială a costurilor necesare participării membrilor Casei la excursiile organizate, la cererea acestora, de către CAR Pensionari Piatra-Neamț. Ajutoare/recompense bănești se acordă cu ocazia unor mari sărbători, așa cum sunt; Crăciunul, Anul Nou, 1 și 8 Martie,Sărbătorile Pascale, 1 Octombrie- Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Ajutoare/recompense bănești și la împlinirea de către membrii Casei a frumoaselor vârste de 80 de ani, 90 de ani, de 100 de ani de viață, ca și la împlinirea a 50 de ani de căsnicie (”Nunta de aur”). Restituirea fondului social, a cotizațiilor lunare depuse de membrii CAR Pensionari Piatra-Neamț se face la încetarea calității de membru, indiferent de motive (transfer,retragere,deces ) și doar în termen de cel mult trei ani de la depunerea ultimei cotizații lunare.Sumele nesolicitate în acest termen se prescriu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare De reale avantaje și facilități se bucură membrii CAR Pensionari Piatra – Neamț și prin activitățile și serviciile care sunt organizate și funcționează în cadrul acestei Asociații, așa cum sunt : Cabinetul de medicină generală, dotat cu cele necesare, inclusiv cu ecograf performant și încadrat cu personal de specialitate, bine pregătit și cu experiență, în cadrul căruia membrii Casei beneficiază, în mod gratuit, de servicii medicale de calitate, așa cum sunt; examene medicale inițiale, ecografii, electrocardiograme, controale ale tensiunii arteriale, ale glicemiei, ale greutății, indicații terapeutice, tratamente injectabile, pansamente etc ; Clubul multifuncțional, dotat cu jocuri de șah, table, rummy, cu televizor, cu bibliotecă ș.a, în cadrul căruia se organizează și au loc mult apreciatele expoziții de artă plastică, precum și concursuri de șah, unde pasionații sportului cu mintea petrec ore bune și folositoare, la relaxare ; Atelierul de frizerie, în cadrul căruia sunt prestate zilnic servicii de calitate, apreciate de clienți și cu prețuri mai mici, față de cele de la unitățile similare din Piatra– Neamț. Precum se vede, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Piatra – Neamț este o asociație care oferă servicii sociale utile pentru membrii săi, pentru pensionari, pentru persoanele vârstnice, care înțelege nevoile acestora, care dorește și reușește să le fie mereu aproape, să-i sprijine, să-i ajute. Mai trebuie reținut un adevăr: banii depuși aici, la CAR Pensionari Piatra- Neamț de fiecare membru al acestei Asociații, cu titlu de cotizații sau de contribuții pentru ajutoarele de înmormântare, se află în deplină siguranță, sunt bine protejați și gestionați, în folosul deponenților, al membrilor Casei. Persoanelor vârstnice, pensionarilor, tuturor celor care doresc să devină membri ai CAR Pensionari Piatra- Neamț, le spunem că sunt bine veniți la noi, la sediul acesteia situat în Piața Mihail Kogălniceanu Nr.8, Bloc.I3, parter ´(telefon 0233/212508), sau la delegații celor 31 de sucursale teritoriale ale acestei Asociații. Conducerea CAR Pensionari Piatra-Neamț