Bursele „Lucian Blaga“, oferite de Institutul Cultural Român

*Până la sfârșitul lunii iunie, cercetătorii nemțeni pot aplica pentru o bursă de cercetare și documentare în domeniile științelor umane și sociale, valoare unei burse fiind de 3.000 de euro
Bursele „Lucian Blaga“ se adresează cercetătorilor români și constau în subvenționarea unui stagiu de trei luni, în vederea documentării și cercetării științifice într-o instituție culturală dintr-o altă țară, relevantă pentru tema de cercetare propusă.
Acest program dedicat schimburilor academice se adresează doctoranzilor și/sau cercetătorilor care lucrează pe o temă de interes pentru cercetarea românească, ce presupune o perioadă de cercetare desfășurată în mediul academic străin (universități, institute de cercetare, biblioteci etc.) din țara care face obiectul cercetării candidaților, în vederea pregătirii lucrărilor de doctorat, respectiv a lucrărilor de cercetare care urmează a fi publicate.
Selecția va fi făcută de o comisie independentă de specialiști, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conțină, printre altele, o scrisoare de recomandare din partea coordonatorului lucrării de doctorat și scrisorile de confirmare ale instituțiilor unde se va efectua stagiul de cercetare, contactate în prealabil de către candidați.
Data limită pentru depunerea dosarelor este 30 iunie 2017, suma acordată fiind de 3.000 de euro/bursă. Munca de cercetare și documentare se va realiza în domeniile științelor umane și sociale.
Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei): formularul de înscriere, CV, copie după actul de identitate/pașaport, un proiect de cercetare, două scrisori de recomandare (de la coordonatorul lucrării și de la un alt profesor, de preferință un specialist pe tema propusă), cópii printate ale lucrărilor publicate în ultimii 2 ani în reviste de specialitate în domeniul de cercetare ales de candidat, un plan de lucru în perioada pentru care se solicită bursă, scrisoare de confirmare din partea instituției unde se va efectua stagiul de cercetare, în cazul doctoranzilor, cópii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat la o universitate acreditată.
Documentația va fi redactată atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională.
Documentele se trimit la adresa: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 București.
Noul program de burse al ICR (sesiunea 2017) include finanțări pentru nouă domenii diferite, incluzând susținerea artiștilor plastici, muzicienilor și muzicologilor, cercetătorilor români și străini, jurnaliștilor culturali străini, arhitecților români și traducătorilor profesioniști și în formare.
Irina NASTASIU