Bombe, focoase și cartușe, la arăturile de primăvară

Odată cu muncile de primăvară, nemțenii mai găsesc în gospodării relicve periculoase, rămase din al doilea război mondial.

Un localnic din Boghicea a „arat“ o bombă, luni, în timp ce pregătea grădina. Când a văzut obiectul metalic, bărbatul a sunat imediat la 112 și a sesizat pompierii. Echipa pirotehnică formată din doi subofițeri s-a deplasat la locuința indicată și a ridicat, în siguranță, o bombă de aruncător calibrul 60 mm provenită din al doilea război mondial. „A fost verificată zona cu detectorul de metale pe o suprafață de 150 mp și a mai fost descoperit un focos de aruncător“, a declarat ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

În ultima săptămână, pirotehniștii au mai fost solicitați la Ghindăoani, unde au fost descoperite și ridicate 20 de cartușe rămase din timpul războiului, și la Oglinzi (comuna Răucești) unde a fost descoperit un proiectil de calibru 75 mm, rămas neexplodat. Muniția a fost ridicată în condiții de siguranță. (C.I.)