Bolnavii sunt evaluaţi cu aparate „bătrâne”

* Consiliul de administraţie al spitalului judeţean a analizat o listă cu aparatura necesară

Conducerea spitalului judeţean din Neamţ se chinuie să scape de aparatura învechită care-şi dă ultima suflare prin unele secţii şi la policlinică, şi speră să obţină fonduri pentru achiziţionarea de echipamente noi, performante, esenţiale pentru diagnosticarea pacienţilor.  Practic, dr. Ioan Lazăr, managerul SJU Neamţ, are în plan îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale fiind convins că numai aşa bolnavii nu vor fi tentaţi să plece să se trateze în alte unităţi din ţară, cu aceeaşi clasificare.

Fiecare şef de secţie din spitalul judeţean a prezentat conducerii o listă cu necesarul de aparatură şi instrumente medicale, iar şefa policlinicii, asistenta Angela Tofan, a completat cu deficitul de echipamente din ambulatoriu.

“În zilele noastre, investigaţiile medicale sunt cheia unui diagnostic. Şefii de secţie din spital ştiu cel mai bine ce aparatură le lipseşte, de ce fel de instrumente au nevoie pentru tratarea  pacienţilor.  Spre exemplu, la neurologie este nevoie de un electroencefalograf modern, cu ajutorul căruia creşte precizia de diagnosticare”, a spus dr. Lazăr.

Printre secţiile care au nevoie urgentă de echipamente performante se numără şi cardiologia, acolo fiind necesar un ecograf performant. Foarte multe secţii  au nevoie nu doar de echipamente pentru punerea unui  diagnostic ci şi pentru intervenţii. Pentru fizioterapie trebuie un electrocauterizator, la Unitatea de Primiri Urgenţe şi la pediatrie se impune achiziţionarea unor dispozitive pentru aspiraţia de corpi străini din nas, urechi şi gât, la ORL de un otoscop şi lista continuă cu un lung şir de echipamente care folosesc la desăvârşirea actului medical.

“În policlinică este nevoie stringentă de un aparat ecografic de generaţie nouă, pentru că acum se lucrează cu unul vechi, care nu mai dă randament”, a precizat asistenta Tofan, şefa ambulatoriului.

Lista de investiţii a fost prezentată în şedinţa de consiliu de administraţie de săptămâna trecută şi  urmează să fie supusă aprobării consiliului judeţean, după care vor fi solicitate fonduri de la Ministerul Sănătăţii.