Bolnavii „de noapte” năvălesc în centrele de permanenţă

centru de permanenta

* Doctorii continuă să aducă medicamente  de „acasă”

Din ce în ce mai mulţi nemţeni ajung, noaptea şi în week-end,  la cabinetele medicale cu statut de permanenţă, pentru a beneficia de consultaţie şi medicaţie gratuită în regim de urgenţă. Doctorii sunt convinşi că mare parte din problemele medicale invocate de pacienţi nu sunt atât de stringente însă forţează nota pentru a obţine un diagnostic rapid, gratuit, şi eventual un calmant şi o trimitere la specialist. Luna trecută, doctorii din cele 9 centre de permanenţă din judeţul Neamţ au oferit 2339 de consultaţii, faţă de 2162  în luna mai, cea mai mare pondere fiind înregistrată constant la centrul de permanenţă din cartierul Mărăţei Piatra Neamt.

„Mai ales după-amiaza şi în week-end, vin foarte mulţi bolnavi cu probleme de sănătate care pot fi temporizate până îşi începe programul medicul lor de familie, însă probabil că le e mai comod aşa. Pentru fiecare caz avem nevoie de medicamente sau de materiale sanitare, însă Ministerul Sănătăţii nu a dat nici un leu anul acesta pentru dotarea cabinetelor cu trusa medicală de urgenţă. Venim cu tot ce ne trebuie de la propriul cabinet”, ne-a declarat dr. Mihaela Covrig, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Neamţ, care activează şi la centrul de permanenţă din Precista.

Numărul bolnavilor care au fost trataţi a ajuns, în iunie, la 2966, alţi 137 de nemţeni beneficiind de pansamente. În 11 cazuri, fiind vorba despre afecţiuni grave, medicii au fost nevoiţi să cheme ambulanţa.

În continuare, bolnavii se pot adresa, pentru consultaţii şi tratamente (cu seringa la purtător, dacă se pune problema unui tratament injectabil), celui mai apropiat centru de permanenţă din judeţ. În prezent, funcţionează astfel de cabinete în Precista, Dărmăneşti, Mărăţei – Piatra Neamţ, „Dragoş Vodă” , ” Anton Pann”, „Med Class” în Roman, şi câte un centru la Roznov, Tămăşeni şi Moldoveni.

 

 

G. NICORESCU