“Am simţit cutremurul din ’77, eram acasă cu soţia şi copiii. Ne-am speriat, am luat copiii în braţe şi am urcat în lift. Greşeală, liftul se clătina iar când am ajuns jos deja se terminase. Ne-am întors în casă şi imediat am sunat la Bucureşti la fratele meu. El locuia acolo îmreună cu soţia. Telefonul suna dar nu răspundea nimeni, am zis că poate nu sunt acasă. Dimineaţă m-am trezit şi m-am dus la serviciu, pe la 12.00 am venit din cursă iar inginerul şef de la Inspectoratul Silvic m-a trimis la Bucureşti: “ Mihăiţă, ar fi bine să pleci la Bucureşti”. Aflase că ceva nu e în ordine pe acolo. Asta datorită faptului ca cumnata fratelui meu lucra la Partid acolo, iar prin “firul” lor primise un telefon.
Am plecat la Bucureşti. Când am ajuns acolo, totul era la pamânt, blocuri, tot. Nici pe timpul Războiului nu arăta aşa, arăta mai rău ca după bombardament. Un bloc cu 9 etaje era cât o movilă, era plfon lângă plafon. Cineva chiar mi-a spus atunci: “blocurile arătau ca o pădure bătută de vânturi.”
M-am simţit groaznic, se bănuia că fratele meu fusese într-o delegaţie la Braşov şi poate nu era venit. Nu am aflat aproape nimic. Fratele meu, în vârsta de 46 de ani, a lucrat acolo la Curtea Supremă de Control Financiar iar cumnata mea era directoare la Liceul Rosetti. Stăteam şi ma uitam, nu aveai voie să înaintezi. Cineva mă întreaba din partea cărei familii sunt acolo şi dacă vreau să-l văd pe fratele meu, bineînteles, mort. Atunci Ceauşescu dăduse o circulară să intre doar 100 de maşini particulare în zonă. Persoana care m-a anunţat era prieten cu fratele meu. M-am urcat în maşină şi m-am dus spre dispensarul medico-legal. Acolo era o “mare” de morţi, înveliţi cu pături şi cearceafuri. L-am găsit, nu era foarte zdrobit, cred că cutremurul l-a prins între uşi. Ţin minte că nu prea se găseau sicrie, am dat 5.000 de lei pe două sicrie, nu le lua nimeni pentru că erau cele mai scumpe. I-am pus în maşină şi i-am adus la Piatra Neamţ, după care i-am îngropat creştineşte.După vreo lună de zile, ne-au chemat să recuperăm din lucruri, erau depuse undeva într-o hală, de la fratele meu am recuperat un şifonier.
Noi aici suntem oarecum paziţi de munţi, la Bucureşti e problema, acolo sunt atâtea blocuri cu bulină roşie”, își amintește Mihai Avasiloaie, 77 de ani, Piatra Neamţ, pensionar.
Andreea Florea
“Citeam şi deodată am simţit că pic în jos pe verticală, apoi am simtit că se clatină casa în plan orizontal. M-am speriat şi în secunda următoare am auzit-o pe mama: imbracati-vă să fim gata”, dar a trecut şi nu s-a întâmplat nimic rău. Nu sunt pregătită pentru un nou cutremur, cred că m-aş panica, mai ales că stau la bloc ”, Ioana Pascaru, 45 de ani din Piatra Neamţ, croitoreasă.
“Îmi aduc perfect aminte, eram in lift iar când am ieşit din lift m-am speriat de persoanele din jur care erau palide, unele ţipau, nu ştiam ce să cred pentru că în lift nu l-am simţit. Am sunat-o pe mama, ea era la Buzău, se speriase rău. Nu cred că populaţia e pregătită, nu cred că ştie ce să facă dacă ar fi alt cutremur ” Vasile Baghiu, 60 de ani, Piatra Neamţ, şofer.