Biciclist mort, la Agapia

 

Un bărbat de 56 de ani, din Agapia, a murit, marți seară, după ce s-a dezechilibrat de pe bicicletă, pe un drum în pantă.

Marți, 2 august 2016, în jurul orei 20, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe raza comunei Agapia, în urma căruia a rezultat decesul unui biciclist. „Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că în timp ce un bărbat de 56 de ani, din Agapia, circula cu bicicleta pe strada Humăriei, pe un sector de drum în pantă s-a dezechilibrat și a ieșit în afara părții carosabile, căzând în șanțul din stânga drumului. La fața locului s-a deplasat echipajul de ambulanță, cadrele medicale constatând decesul bărbatului“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Cazul face obiectul unui dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

*Bicicliști, mopediști și căruțași implicați în 17 accidente și 16 infracțiuni

În primele șase luni ale acestui an, polițiștii structurilor de ordine publică au constatat 18 infracțiuni privind conducerea unui moped/motociclu neînregistrat sau fără permis de conducere.

În perioada amintită, polițiștii rutieri au intervenit pentru soluționarea a 17 accidente rutiere grave în care au fost implicați bicicliști și 4 accidente rutiere grave în care au fost implicați căruțași. „Având în vedere creșterea numărului acestor accidente cât și consecințele lor, polițiștii rutieri acționează până pe data de 4 august 2016 pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind circulația pe drumurile publice în rândul bicicliștilor, a conducătorilor de mopede, de atelaje hipo și de utilaje agricole“, a precizat ofițerul de presă.

Cristina IORDACHE

*Recomandări pentru conducătorii de mopede

Pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, polițiștii nemțeni recomandă conducătorilor de mopede următoarele:

– Asigurați-vă mijloacele necesare de protecție, în special pentru zona cervicală și lombară și folosiți întotdeauna casca de protecție!

–  Păstrați în mers o distanță suficientă față de autovehiculul din față, pentru a putea opri în condiții de siguranța, atunci când condițiile de deplasare o impun!

–  Asigurați-vă vizibilitatea în trafic, cu luminile de întâlnire, obligatorii prin lege, precum și cu ajutorul unor elemente reflectorizante!

–  Atenție! Începând cu data de 19 ianuarie 2013, conform legii, pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 16 ani și să dețină permis de conducere categoria AM sau altă categorie.