Biblioteca Roman a câștigat iar proiectul Biblionet

La patru ani de la prima finanțare a proiectului Biblionet, Biblioteca municipală George Radu Melidon din Roman a fost inclusă din nou în programul național, primind calculatoare și echipamente în valoare de 45.000 de euro. Deocamdată, aparatura primită nu va fi scoasă spre utilizare, așteptându-se finalizarea lucrărilor de modernizare a sediului de pe centru – Casa Ioachim.

„Biblioteca a fost selectată iar în programul Biblionet, finanțat de Fundația  Bill și Melinda Gates, lansat în România în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice. Au fost deja livrate echipamentele: zece calculatoare, căști, camere web, proiector cu ecran, scaner, imprimantă Xerox și un router. Programul își propune să inițieze publicul în căutarea informațiilor pe internet”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Edilul a atras atenția asupra faptului că aparatura primită în 2009 nu a fost utilizată cu mare atenție, iar pentru noile echipamente regulile „jocului” se vor schimba, astfel încât direct responsabili vor fi angajații Bibliotecii. „Copiii și tinerii care au utilizat Biblionetul din prima etapă nu au făcut-o cu mare atenție. Îi rog pe monitori, pe angajații Primăriei, să fie mai atenți. Altfel, s-ar putea să dea o mână de ajutor pentru bibliotecă și să repare aparatura din banii lor. Oricum, am decis ca în sediul de acum, de la fostul sediu al Poliției Locale, să se folosească echipamentele din programul vechi. Aparatura nouă ar trebui să fie utilizată în momentul în care Biblioteca se va muta în corpul nou, aflat în reabilitare”, a mai spus edilul.

Casa Ioachim, sediul de drept al Bibliotecii George Radu Melidon, se află în lucrări de consolidare și reabilitare încă de anul trecut, finanțarea fiind făcută din bugetul local și cel județean. Prioritatea o reprezintă corpul principal de clădire și turnul, lucrările putând fi finalizate în acest an.