Beată cui la liceu în săptămâna „Şcoala altfel”

trafic tigari cu ambulantaO elevă în vârstă de 15 ani s-a prezentat la şcoală, în dimineaţa de 6 aprilie, beată „cui”. Când a văzut-o în ce hal se prezintă, diriginta ei a sunat la 112, cerând ajutor medicalizat. Echipajul medical care s-a deplasat la şcoală a găsit eleva în stare de comă alcoolică. După acordarea primului ajutor, fata a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ, unde a rămas în grija cadrelor medicale de la Pediatrie.

Despre isprava fetei a fost informat şi directorul Colegiului Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamţ, care a anunţat, la rându-i, părinţii elevei, de loc din Pipirig, precum şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.

Din investigaţiile făcute de cadrele şcolare rezultă că eleva a ajuns în oraş cu autobuzul în acea dimineaţă, în jurul orei 8, iar până la ora 9 a stat pe peron şi a băut. La ora 9 s-a prezentat la şcoală pentru activităţile specifice din săptămâna „Şcoala altfel”. Dar a ajuns în scurtă vreme la spital.

Geanina NICORESCU