Bazarul se împarte între Forum Center şi strada Muncii

Aleşii locali au dezbătut, ieri, îndelung subiectul mutării Bazarului din Piatra Neamţ, locaţia de acum fiind necorespunzătoare. În final s-a ajuns la o soluţie foarte maleabilă, o parte dintre micii comercianţi – cei care vând mărunţişuri şi lucruri vechi – se vor muta în strada Muncii, lângă piaţa en-gros, iar ceilalţi în spaţiile de la Forum Center Mall.

Din capul locului, iniţiatorul proiectului, primarul Gheorghe Ştefan a explicat că nu mai este posibilă rămânerea în spaţiul actual, pentru că nu mai corespunde şi vor fi foarte multe controale şi amenzi date inclusiv municipalităţii din acest motiv. Pentru strada Muncii, unde este necesară amenajarea, Primăria Piatra Neamţ va pune la dispoziţie utilităţile, iar pentru cei care vor investi se se vor reduce chiriile. O altă chestiune luată în discuţie a fost faptul că, potrivit unei hotărâri de consiliu local din 2010, aflată în vigoare, ce prevedea mutarea Bazarului în Muncii, cei ce îşi vor amenaja spaţiile în regie proprie vor trebui să respecte proiectul existent.

Termenul limită până la care se va face mutarea este 1 iunie anul acesta.