Bătrânii, învăţaţi să se ferească de escroci

* Poliţiştii i-au „instruit” în privinţa metodelor „Accidentul” şi „Concursul”

Toată săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în colaborare cu poliţiştii de proximitate, au făcut acţiuni intormative cu scopul de a preveni furturile din buzunare, genţi, poşete, furturile din autoturisme, tâlhăriile şi spargerile. Oamenilor prezenţi în pieţele din Piatra Neamţ, în Supermarketul Kaufland, marketul Lidl şi în zona gării li s-a explicat cum să se comporte la cumpărături în locurile aglomerate şi cum să-şi asigure maşinile chiar dacă lipsesc pentru scurt timp. De asemenea, poliţiştii au distribuit pliante şi flyere cu recomandări anti- furt şi anti-tâlhărie.

Pentru că în ultimul timp s-au înmulţit escrocii care folosesc metodele „Accidentul” şi „Concursul”, poliţiştii s-au gândit să-i instruiască pe bătrâni şi s-au dus la Fundaţia de Îngrijiri Comunitare Crizantema, la Centrul Social Piatricica şi la Uniunea Persoanelor Vârsnice din Neamţ. Persoanelor în vârstă (peste 100 la număr) li s-a explicat cum sună indivizii care vor să-i păcălească şi le spun să trimită bani ori pentru că o rudă apropiată a comis un accident grav, ori pentru că au câştigat un premiu şi trebuie să achite nişte taxe pentru a intra în posesia lui. Cea mai sănătoasă atitudine într-o astfel de situaţie este verificarea „poveştii” şi denunţarea escrocilor printr-un telefon la 112.

Cum în această săptămână, oamenii vor face cozi la cumpărături, activităţile preventive vor continua şi în zilele de 29 şi 30 aprilie. „Polițiștii vor intensifica activitățile, în colaborare cu lucrătorii din cadrul I.J.J. Neamț, și vor fi prezenți în interiorul Pieței Centrale și în spațiul amenajat unde se desfășoară Târgul de Produse Tradiționale, în scopul informării cetățenilor cu privire la adoptarea unei conduite preventive pentru a nu deveni victime”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Neamţ. „Totodată, polițiștii vizează și informarea comercianților, care vor fi instruiți să nu părăsească punctul de lucru fără o asigurare în prealabil a bunurilor gestionate și să acorde o atenție deosebită sumelor de bani încasate în urma vânzărilor. De asemenea, cetățenii și comercianții vor fi atenționați și prin stația de amplificare din Piața Centrală să ia măsuri cu privire la comercializarea și supravegherea atentă a mărfurilor, asigurarea bunurilor personale și manipularea sumelor de bani”.