Bătrâni otrăviţi cu ciuperci şi alcool

ciuperci fotoO familie din Davideni era să moară în după-amiaza de 10 iulie, intoxicată cu bureţi necomestibili şi alcool.

Cei doi soţi septuagenari au cules ciupercile “orbeşte”, dintr-o pădure din apropiere. Aburii alcoolului le-au cam luat minţile şi fără nicio grijă au pus toată grămada în ceaun, la prăjit. După masă însă, au fost luaţi de salvare, fiind aproape de comă. Au avut noroc de un vecin care i-a găsit rapid şi a sunat la 112.

“Echipajul cu asistent medical care s-a deplasat la locul solicitării a preluat un bărbat în vârstă de 77 de ani şi o femeie de 70 de ani, ambii cu intoxicaţie acută cu ciuperci şi alcool. Pacienţii au primit primul ajutor şi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ”, a precizat dr. Nona Tărâţă, director medical la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.

Pacienţii au rămas, iniţial, în grija cadrelor medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe, după care au fost transferaţi în secţia Medicală, pentru tratament sub supraveghere de specialitate. Intoxicaţia cu ciuperci poate cauza probleme grave pe termen lung, fiind posibilă afectarea ireversibilă a rinichilor.

Geanina NICORESCU