Bătrân de 93 de ani în flăcări

Un bărbat de 93 de ani a făcut o criză de tensiune şi era să moară în flăcări, în încercarea de a stinge focul care a pornit de la uscături şi a ajuns la casa lui şi la curtea vecinului. Bătrânul a vrut să ardă nişte vegetaţie uscată, dar flăcările s-au extins rapid la casa lui şi ameninţau deja ograda învecinată. Când a realizat prăpădul, omul a crezut că poate opri propagarea incendiului, dar a căzut în grădină, în foc, din cauza unui puseu de tensiune şi a suferit la rândul lui arsuri pe faţă. Vecinii au văzut fumul şi flăcările şi imediat au chemat pompierii în ajutor. “Joi, 25 iunie, la ora 17,22, la dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la numărul 112, că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din satul Climeşti, comuna Făurei. La faţa locului s-au deplasat opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu două autospeciale de stins incendii şi şapte pompieri voluntari de la SVSU Făurei”, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ.

Când au ajuns pompierii la faţa locului, jumătate din acoperişul casei bătrânului ardea, şi lucrurile dintr-o încăpere, vegetaţia uscată din gospodărie şi din curtea alăturată, laolaltă cu nişte deşeuri menajere. Militarii l-au căutat mai întâi pe bătrân şi l-au predat echipajului de la Ambulanţa Neamţ care a sosit la locul dezastrului. “Proprietarul uneia dintre cele două gospodării, în vârstă de 93 de ani, , a suferit arsuri la nivelul feţei. Bărbatul a fost preluat de un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat la spital cu arsuri de gradul I”, a mai spus ofiţerul de presă.

Pompierii au oprit apoi extinderea flăcărilor către porţiunea de acoperiş care nu era afectată şi către celelalte camere ale casei, au protejat locuinţa vecină, lupta cu flăcările luând sfârşit după după o oră şi jumătate. Au ars 110 mp din acoperişul casei, bunurile aflate într-o cameră a locuinţei, vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp, deşeuri menajere din gospodăria vecină şi vegetaţie uscată pe o suprafaţă de 15 mp. Cauza probabilă a incendiului este extinderea de la un foc de curăţenie, după cum au stabilit militarii.

Cristina IORDACHE