Bani europeni pentru informatizarea Stării Civile

În Neamț și restul țării, se vor scana toate documentele de stare civilă din ultimii 100 de ani

România a primit finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană pentru punerea în practică a proiectului “Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă”, activitate care se va derula în perioada 2018-2020. Concret, urmează a se pune în practică o procedură de licitație, care va desemna firma care se va ocupa de scanarea documentelor de stare civilă din ultimii 100 de ani, pentru înființarea unei baze de date online. “Operațiunea de scanare se va termina peste doi ani, fiind scanate toate actele de stare civilă din ultimii o sută de ani, respectiv actele de naștere, de căsătorie și de deces, de la nivelul tuturor localităților din județul Neamț. Marele avantaj al înființării acestei baze de date este că din 2020 când se va termina această acțiune, vor putea fi emise online certificatele de stare civilă, extrase pentru uz oficial, precum și alte documente de profil solicitate. Deci cetățeanul nu va mai fi nevoit să meargă la ghișee pentru a depune o cerere în vederea obținerii unui anumit document, fiindcă va putea face acest lucru online, fie în țară, fie în străinătate, cu o simplă cerere adresată instituției, urmând a se programa doar pentru ridicarea documentului solicitat”, ne-a declarat Cosmin Ignatovici, directorul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor.

V. ANDRIEȘ