„Băncile de resurse“ rămân deschise pentru binevoitori

* Inițiatorii unui proiect pentru sprijinirea copiilor sărmani ca să nu abandoneze școala cer ajutorul nemțenilor pentru a dona lucruri care să ajute la sustenabilitatea proiectului

Nemțenii dornici să ofere din ceea ce au ei unor copii dezavantajați social, beneficiari ai Proiectului „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“, pot face donații în locuri special amenajate pentru astfel de gesturi de caritate, la Pipirig, Răucești și Târgu Neamț.

„Băncile de resurse“ – așa cum au fost denumite de către responsabilii de implementarea proiectului aceste locuri – au fost deschise la începutul lunii decembrie 2015 și se găsesc la primăriile Târgu Neamț, Pipirig și Răucești, instituții partenere în cadrul proiectului. Acesta sunt localitățile în care se găsesc beneficiarii proiectului pentru care s-a lansat apelul pentru sustenabilitate.

Încă de la deschiderea „băncilor de resurse“ s-au primit bunuri foarte utile pentru copiii beneficiari ai proiectului și familiile acestora, dar acțiunea continuă, având în vedere nevoia de materiale, care se consumă zi de zi, în timpul activităților educative cu copii. „«Băncile de resurse» rămân deschise în continuare, pentru că tot timpul este nevoie de încă ceva, de rechizite, de alimente greu perisabile, de hăinuțe, jucării, care să devină utile pentru cei 150 de copii cu care se lucrează. În numele colegilor cu care implementez acest proiect, le mulțumesc tuturor celor care au făcut efortul de a dona ceva util pentru ca mulți dintre copiii din familii cu venituri modeste să aibă cu ce să meargă la școală. Deschiderea «băncilor de resurse» în cele trei localități s-a bucurat de succes și lansez apelul către cei interesați și către cei care din diverse motive încă nu au ajuns să lase ceva pentru beneficiarii noștri, să știe că îi așteptăm! Coordonatorii locali colaborând cu membrii Consiliilor Comunitare Consultative din cele trei localități vor prelua tot ce vor primi ca donație în cadrul campaniei de strângere de resurse, intitulată sugestiv «Bucură un copil, trimite-l la școală!», a declarat managerul de proiect Elena Belciu.

Proiectul „Centrul zonal de mobilizare a resurselor locale pentru servicii integrate destinate copilului în dificultate“ are ca beneficiari 150 de copii și 180 de părinți din cele trei unități administrativ-teritoriale, pentru primii asigurându-se, zilnic, activități tip „școala după școală“ și o masă caldă, iar adulților, consiliere și îndrumare.

Proiectul este finanțat cu sprijinul financiar al Programului RO 10 – CORAI, program finanțat de Granturile SEE 2009-și administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

M.BALINT