Autoturism în flăcări la Slobozia – Roznov

În data de 03.03.2023, la ora 20:25, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autoturism în localitatea Slobozia din orașul Roznov. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov. Ajunși la locul evenimentului, pompierii au găsit un autoturism în flăcări ce se afla în afara părții carosabile. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric. Nu au fost victime.