Autorităţile din Piatra Neamţ continuă procedurile de eutanasiere

* Curtea de Apel Bucureşti a suspendat normele de aplicare a legii pentru gestionarea cainilor fară stăpân

* Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului, spune că va fi respectat cadrul legal dacă acesta va fi schimbat

 

Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea normelor de aplicare a legii eutanasierii maidanezilor. Autorităţile din Piatra Neamţ continuă însă procedurile de eutanasiere pentru că nu au primit adrese oficiale prin care să li se spună clar dacă mai omoară câinii din adăposturi.

Curtea de Apel Bucureşti a suspendat vineri  normele de aplicare a legii pentru gestionarea cainilor fară stăpân, la solicitarea Fundaţiei Vier Pfoten, iar efectul imediat este acela că legea uciderii nu mai dispune de norme de aplicare şi, drept consecinţă, nu mai există un cadrul legal pentru reglementarea capturării şi uciderii câinilor fară stăpân, potrivit reprezentanţilor Vier Pfoten.

La Piatra Neamţ însă, autorităţile spun că nu au primit niciun fel de înştiinţare oficială şi, ca atare până la publicarea deciziei în monitorul oficial, eutanasierile vor continua. Totodată, Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ spune că va fi respectat cadrul legal dacă acesta va fi schimbat.

De la apariţia normelor privind aplicarea legii eutanasierii, adică din luna noiembrie a anului trecut, de pe străzile municipiului Piatra neamţ şi din împrejurimi au fost adunaţi peste 600 de câini fără stăpân, din cei aproximativ 4000 pe care reprezentanţii Salubritas Piatra Neamţ estimau că există în tot oraşul, tot la sfârşitul anului trecut.

“Deocamdată noi nu am fost informaţi oficial dacă aceste norme s-au suspendat sau nu. Dacă legea se va schimba, noi vom respecta cadrul legal”, a spus Aurelia Simionică, viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

“Şi noi am aflat tot din presă că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis să suspende normele de aplicare a legii eutanasierii câinilor fără stăpân. În mod normal, atât primăria cât şi noi care gestionăm serviciul de ecarisaj în Piatra Neamţ trebuie să fim informaţi oficial pentru a şti exact ce avem de făcut în continuare şi care este cadrul legal. Până atunci însă noi continuăm să respectă legea eutanasierii şi normele ei de aplicare. Adică dacă câinii fără stăpân pe care îi avem în adăposturi nu sunt revendicaţi sau adoptaţi timp de 15 zile, sunt eutanasiaţi. De când au intrat în vigoare normele şi până în prezent, la Piatra neamţ au fost eutanasiaţi 442 de câini fără stăpân, iar 26 au fost adoptaţi. În momentul de faţă, în adăpostul Salubritas sunt 140 de câini fîră stăpân”, a declarat Tatiana Ciucanu, director Salubritas Piatra Neamţ.

În acelaşi context, conducerea Salubritas reaminteşte deţinătorilor de câini, care nu au certificate de pedigree, sau pe care nu i-au înregistrat la niciun cabinet veterinar, că au obligaţia ca până pe data de 31 decembrie, să-i înregistreze, să le întocmească documentele de sănătate şi să le pună cipuri. (I. Ştefănescu)