Autocisternă plină cu motorină, pericol public pe şosele!

Poliţiştii au depistat un transport impropriu de substanţe periculoase pe DN 15, în Dumbrava Roşie şi au luat imediat măsuri

Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, au desfăşurat o acţiune, pe linia transportului de substanțe periculoase, ocazie cu care au identificat, pe raza localităţii Dumbrava Roşie, pe DN15, o autocisternă cu defecţiuni şi inspecţia tehnică expirată, care transporta motorină. Autocisterna era condusă de un bărbat de 68 ani, din municipiul Piatra Neamț. “În urma controlului efectuat, poliţiştii au constatat o serie de nereguli, iar în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto cu amendă de 2600 lei şi retragerea plăcuţelor cu numerele de înmatriculare şi al certificatului de înmatriculare, pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto valabilă, inspecția tehnică periodică a autovehiculului expirată şi defecţiuni tehnice la sistemul de iluminare. Totodată, pentru lipsa copiei conforme a licenței de transport, a fost sancţionată societatea comercială, care a efectuat transportul de combustibil, cu amendă de 9000 lei”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, printr-un comunicat. Acest tip de activităţi au fost derulate încă din luna decembrie 2017, echipele de poliţie acționând pentru controlul autovehiculelor destinate transportului public de mărfuri periculoase. Până în prezent au fost controlate 98 de astfel de vehicule, toți conducătorii auto fiind testați cu aparatul etilotest. Polițiștii au aplicat 46 desancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate, respectiv două pentru nerespectarea prevederilor privind transportul rutier de mărfuri periculoase, 4 pentru abateri legate de regimul transportului rutier, 3 pentru nerespectarea perioadelor de conducere si de odihnă, 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteza, 6 pentru defecțiuni tehnice și 21 pentru alte abateri la regimul rutier. Polițiștii rutieri vor continua acțiunile pentru prevenirea producerii de accidente în care sunt implicate vehicule care transporta mărfuriși substanțe periculoase și îmbunătățirea siguranței și securității în transporturi împreuna cu lucrători din cadrul ISU Neamt, ISCTR și BTF Neamţ.

Geanina NICORESCU