Se împlinesc, astăzi, 88 de ani de la moartea pictorului Aurel Băeșu, cel care a zugrăvit, ca nimeni altul, lucrări de o rară frumusețe și sensibilitate, în care se reflectă deopotrivă dragostea de natură și iubirea pentru artă. Aurel Băeșu „a plecat să plătească tribut tinereții nerealizate“ – scria Cezar Petrescu, în ziarul „Curentul“ din data de 3 septembrie 1928. „Pictura românească pierde, în scurt timp, a treia făgăduială retezată exact când o individualitate se concretiza după dibuirile începutului și își pregătea elanul de zbor“.
Aurel Băeșu s-a născut pe data de 26 mai 1896, la Fălticeni, într-o familie cu multe greutăți materiale. Rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, s-a atașat de a doua mamă, Natalia Băeșu, după recăsătorirea tatălui său.
Între anii 1907-1912, urmează cursurile gimmaziului „Alexandru Donici“ din Fălticeni, demonstrând reale aptitudini pentru desen.
După absolvirea gimnaziului, se înscrie în anul 1912 la Școala de Belle Arte din Iași, unde studiază pictura timp de patru ani, avându-i ca profesori pe Constantin Artachino și Gheorghe Popovici. Cu sprijinul lui G.T. Kirileanu și al lui D. Lalu, studiază la Roma. Este distins de către Academia Română, în anul 1915, cu Premiul I „Lecomte de Nöuy“ pentru desen. Participă la Primul Război Mondial, în luptele de la Oituz și Cireșoaia (1917). Întors din Italia, își cumpără o căsuță în Piatra Neamț (azi, pe Strada „Ion Creangă“). În 1926, călătorește în Franța, Slovenia și Ungaria. În ciuda constituției sale fragile, Aurel Băeșu va fi încorporat în armata română, la izbucnirea Primului Război Mondial. În acel mediu aspru va contacta o pneumonie, care, ani mai târziu, îi va cauza moartea prematură. Îmbolnăvindu-se de tuberculoză, artistul moare pe 24 august 1928, fiind înmormântat în cimitirul Valea Viei din Piatra Neamț.
Călător prin lumea inocenței copiilor
Asemenea lui Tonitza, Aurel Băeșu a fost în permanență atras de lumea plină de candoare a copilăriei. „Portretele de copii nu sunt simple «capete de expresie», cum s-ar putea crede. Universul lor afectiv este la fel de complex ca și al adulților sau bătrînilor. Numai că, spre a ți se dezvălui, sufletul copilului trebuie, cu maximă delicatețe, stimulat să se deschidă. Și atunci, surprizele nu vor întârzia. Fie că e vorba de schițe rapide, fie de tablouri definitive, portretele de copii atestă și ele o evidentă linie evolutivă a artistului, atât sub aspectul tehnicii picturale, cât și al profunzimii analitice. Dacă la începuturi ceea ce impresiona era doar virtuozitatea desenatorului și adecvatele armonii cromatice, ulterior s-a putut remarca cât de numeroase probleme presupun asemenea portrete. Surprinși în cele mai diverse ipostaze ale existenței lor, copiii, prin franchețea expresiei, necesită o atentă, concentrată și îndelungă observație (…) Orice detaliu de prisos este eliminat, Băeșu fiind preocupat îndeosebi de expresie. Întrucâtva același lucru a urmărit și în portretul copiilor familiei Sadoveanu, fiecare «personaj» fiind surprins într-o altă
atitudine, ansamblul lor însă echivalând cu o emoționantă metaforă a copilăriei înseși. Intenția metaforică – deși Băeșu a recurs arareori la un asemenea procedeu «literar» – este mult mai evidentă în portretul «Primăvara» (de la Muzeul din Piatra Neamț). O adolescentă își sprijină brațul pe ramura unui măr înflorit în timp ce înclinația capului, expresivsfielnică, creează o autentică diagonală ansamblului grafic. Coloritul e viu, exuberant, relația verde-alb-roșu stins amplifică tonul cromatic general. Preocupat de efect, pictorul are grijă să așeze, cum făcea altădată Grigorescu, pupilele exact în centrul globului ocular astfel încât, din orice unghi ai privi lucrarea, ochii tinerei te urmăresc întrebător. Mai nuanțate în regimul profunzimilor afective se detașează lucrările de tipul «Copil moldovean» și, mai cu seamă, «Copilul nimănui». Nu e de mirare că lucrarea «Copilul nimănui», expusă la Salonul oficial din 1927, fusese remarcată cu satisfacție de Tonitza: «Băeșu Aurel calcă sănătos spre observarea atentă a realității. Cele două piese trimise anul acesta, «Maica Stareță» și «Copilul nimănui» au o consistență plastică neîntâlnită de noi la acest tânăr virtuos“ (Valentin Ciucă – „Arta portretului la Aurel Băeșu“).
Irina NASTASIU