”Au tras direct în mine! Au vrut să mă omoare!”

CRISTENEL 001

Varianta celui împușcat de polițiștii din Oniceni:

*”Când m-au împușcat eram călare pe cal, fără niciun topor în mână!”, spune Cristinel Bodolică

*Un topor se afla în mașina (alături de alte scule) cu care mergea la o lucrare; toporul a fost găsit, ulterior, tot acolo de sora sa care a recuperat autoturismul

*Polițiștii au cerut apoi alt topor de la tatăl celui împușcat

 

Poliţiştii  nemţeni lansează pentru a doua oară în ultimele două luni încă o mare « perlă » pe site-ul oficial al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ sub coordonarea purtătorului de cuvânt. Dacă la sfârşitul lunii august au postat un comunicat de presă acuzator la adresa unui angajat al unei firme de pază  care ar fi agresat sexual o tânără aflată la cumpărături într-un supermarket din Roman zilele acestea au recidivat prin prezentarea părtinitoare a unui caz în care au fost implicaţi şi poliţişti din cadrul postului de poliţie Oniceni. Nu vom insista pe cazul agentului de pază, Cristi T., unde a intervenit împăcarea părţilor implicate şi vom prezenta cititorilor şi versiunea celeilalte părţi implicate în conflictul care s-a lasăt cu focuri de armă şi rănirea prin împuşcare a lui Cristinel Bodolică. Am stat de vorbă cu rănitul Cristinel care a negat multe din afirmaţiile poliţiştilor şi ne-a prezentat « filmul » acţiunii de marţi 15 octombrie care s-a încheiat pentru el pe masa de operaţii, după ce a fost rănit în umăr de glonţul tras de un poliţist.

 

”Unul mi-a dat cu spray, celălalt m-a lovit cu patul pistolului în cap !”

 

« Am plecat împreună cu fratele meu la o lucrare în Poiana Humei (un sat vecin Oniceniului). Am încărcat maşina cu sculele de care aveam nevoie la construcţia acoperişului: drujbă, topor, ciocane, ce mai, toate sculele necesare unei astfel de lucrări. După ce am trecut de magazin, înainte de a o lua pe drumul spre Poiana Humei am auzit sirena maşinii de poliţie şi am văzut în oglinda retrovizoare în urma mea luminile girofarului aprinse şi pentru că nu mai era nimeni pe stradă am tras pe dreapta bănuind că au « treabă » cu mine. Am oprit, au tras lângă mine, poliţistul Covrig şi încă unul nou care are ciudă pe mine pentru că nu cu mult timp în urmă nu l-am lăsat să-mi pună cătuşele şi să mă ducă la post unde ar fi vrut să mă bată cum a mai bătut şi pe alţii, iar pe unul din satul Gorun l-a lăsat fără dinţi. Am deschis geamul de la portieră iar ei au strigat la mine spunându-mi :  – Stai pe loc ! Până aicea ţi-a fost !

Maşina mea era oprită în acel moment şi pentru că nu puteam deschide portiera din interior fiindu-mi stricată am deschis larg geamul pentru a o deschide dinafară. Au deschis ei portiera înaintea mea şi unul a dat cu spray în faţa mea iar celălalt m-a lovit cu patul pistolului în cap. Am reuşit să mă las pe spate şi am fugit la vale oprindu-mă la un pârâiaş unde am dat cu apă pe ochi. L-am sunat pe comisarul Axinia de la postul Ion Creangă căruia i-am spus ce mi s-a întâmplat iar el mi-a spus să revin în 10 minute pentru a vorbi cu şeful de secţie, el fiind în concediu. De la pârăiaş am plecat spre imaşul alăturat unde aveam caii priponiţi cu gândul de a mă duce acasă călare şi până să mă sui pe cal am constatat că am pierdut telefonul şi nu pot să-l mai sun pe şeful de post de la Ion Creangă pentru a-i cere ajutorul. Am dezlegat calul şi am luat în mână priponul de care a fost legat pornind spre casă pe acelaşi drum care trece prin faţa postului de poliţie. I-am văzut de la distanţă pe cei doi poliţişti care au scos pistoalele îndreptându-le spre mine. În mână aveam aşa cum am spus priponul şi nu toporul cum am văzut că au declarat ei în ziare. Văzându-i că au îndreptat armele spre mine am întors calul pentru a fugi şi am auzit împuşcăturile dar nu am simţit lovitura glonţului, au tras direct în mine, au vrut să mă omoare! În vale pe imaş mi s-a făcut rău, mi-a amorţit braţul şi am leşinat. Fratele meu a venit lângă mine şi cred că el a anunţat ambulanţa care m-a adus la spital la urgenţe unde mi s-a acordat primul ajutor fiind apoi internat. » ne-a povestit Cristinel Bodolică varianta sa privind evenimentele despre care s-a auzit în toată ţara.

 

”Au luat alt topor de la tata !”

 

Sora lui Cristinel, Alina D., a fost imediat la spital împreună cu un avocat şi ne-a declarat că :  «am constatat că fratele meu era păzit de poliţişti care mi-au spus că aşa au primit ordin şi ne-au legitimat şi pe noi. Am schimbat câteva vorbe cu Cristinel şi apoi văzând că e în afara oricărui pericol am plecat ». Când a ajuns acasă a aflat de la tatăl său că au fost poliţiştii de la post pe la ei şi au lăsat cheia de la maşina fratelui său şi au cerut bătrânului toporul din curte pe care l-a şi dat nepunând întrebări. « Am mers împreună cu un cumnat care are permis să luăm maşina dar am observat că în rezervor a fost turnat zahăr şi nu a mai pornit. Am mers la postul de poliţie şi le-am spus poliţiştilor de zahărul turnat în rezervor iar ei au declarat că nu sunt obligaţi să păzească maşina. Văzând atitudinea lor am plecat spre casă dar nu înainte de a verifica dacă sculele fratelui meu sunt la locul lor şi am observat printre altele şi toporul la locul lui dar nu am înţeles atunci de ce au cerut toporul de la tatăl nostru lămurindu-mă de abia a doua zi când am citit despre faptul că fratele meu i-ar fi atacat cu un topor » ne-a declarat Alina, sora lui Cristinel.

Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul IPJ Neamţ rezultă că oamenii legii din comună ştiau că au oprit autoturismul  despre care «cunoşteau că este condus de o persoană care nu posedă permis de conducere» fapt care a fost infirmat de Cristinel care ne-a declarat că are permisul din 2009.

În cursul zilei de azi, împreună cu avocatul său, Cristinel Bodolică se va prezenta la Parchet  pentru a da în faţa unui procuror o declaraţie despre cele întâmplate.

Dan VASILIU

https://ziarulceahlaul.ro/antecedente-intai-eroi-apoi-boxa-acuzatilor/

https://ziarulceahlaul.ro/intrebari-pentru-ancheta/

https://ziarulceahlaul.ro/uzul-de-arma/