Atenționare de ninsoare și viscol în Ceahlău

Nemțenii și turiștii care aleg să petreacă Sărbătoarea Paștelui la mănăstirile și schiturile din masivul Ceahlău sunt avertizați că în zilele următoare va ninge abundent și va viscoli. Temperaturile vor scădea constant, începutul fiind consemnat de chiar de ieri, și vor atinge, conform prognozelor, – 4 grade Celsius și până la – 11 grade Celsius în toată perioada ce va urma. „Deoarece, ca în fiecare an, așteptăm foarte mulți turiști în zonă care vor petrece sărbătorile religioase, dar și vacanța de primăvară a elevilor, se vor institui măsuri speciale de prevenire, adecvate la situația și evoluția condițiilor meteo“, a declarat Raul Papalicef, șeful Salvamont Neamț.

Serviciul Salvamont va lucra cu tot efectivul în următoarea perioadă, echipele de intervenție de la bazele Dochia și Durău fiind în program operativ de iarnă, adică 24 de ore din 24. Sunt stabilite patrulări și vor fi monitorizate principalele trasee turistice, dar și deplasarea turiștilor spre schitul aflat pe platoul Masivului Ceahlău.

Salvamontiștii recomandă celor care aleg muntele:

– Să nu facă deplasări după lăsarea întunericului, când vizibilitatea o să fie zero, indiferent de accesoriile cu lumină adecvată. Numai în luna martie, ignorarea acestei recomandări a declanșat trei operațiuni de salvare dificile pentru 14 victime, salvamontiștii înotând prin zăpadă și viscol în căutarea și extragerea turiștilor epuizați, degerați și pierduți în viscol.
Să nu părăsească traseele turistice și să nu se aventureze cu mijloace auto pe drumuri închise circulației publice (axialul).
– Să parcurgă distanța dintre cabană și schit, în noaptea Învierii, în grupuri organizate, iar în caz de viscol să solicite sprijinul echipei Salvamont (numărul de telefon 0SALVAMONT – 0725.826667 sau la 112).
– Să se echipeze corespunzător condițiilor de iarnă!
Rămâne închis circulației turistice traseul Cascada Duruitoarea – Piciorul Șchiop – Cabana Dochia.

Cristina IORDACHE