Atenţie nemţeni: o nouă carte de identitate pentru maşini

auto

auto

Autorităţile anunţă că vor fi schimbate cărţile de identitate pentru maşini. Aşadar, nemţenii care vor dori să-şi înmatriculeze autoturismele vor avea de completat noua carte de identitate, care conţine rubrici în plus faţă de ce se ştia până acum. Măsura pe care Registrul Auto Român vrea să o implementeze presupune un nou tipizat, întrucât actualul formular, valabil din 1993, nu mai corespunde cerinţelor româneşti şi europene.

Noile cărţi de identitate ale autovehiculelor vor avea rubrici noi, întrucât este nevoie de reglementarea unor chestiuni care acum pun probleme conducătorilor auto. De pildă, emisia de dioxid de carbon care din 2007 a trebuit menţionată în cartea de identitate a autoturismului, o dată cu introducerea taxei de poluare, va avea rubrică separată în noul formular. Specialiştii spun că în prezent, la RAR, se înscrie nivelul emisiilor de CO2 în cartea de identitate fără să existe un spaţiu anume rezervat. Dincolo de acest aspect, menţionarea emisiilor de CO2 se face în prezent contra cost, iar o dată cu introducerea unei rubrici separate în noua carte de identitate beneficiarii ar scăpa de această taxă.

Principala intenţie a RAR este ca în noile tipizate să fie incluse mai multe date tehnice decât sunt acum, iar documentul să fie la fel de complex  precum certificatul de conformitate emis de producătorul maşinii. Asta ar presupune, mai explică inspectorii RAR, ca în noul document să fie incluse date despre tipul cutiei de viteză, dacă este manuală sau automată.

Persoanele cu handicap locomotor, de exemplu, au nevoie de anumite facilităţi legate de reglarea pedalelor, ori de manevrabilitatea volanului dacă au un handicap la mână. Aceste modificări aduse autoturismelor trebuie omologate la RAR, procedură care este scutită de taxe în cazul persoanelor cu handicap, dar procedura cu Fiscul este greoaie întrucât nu există un formular pe care RAR să-l emită. Introducerea unei rubrici în noua carte de identitate ar rezolva această problemă, pentru ca aceste persoane care îşi adaptează maşinile la nevoile lor să o poată face fără să mai achite omologarea. Sunt doar câteva exemple, însă iniţiatorii acestui proiect normativ doresc să facă din cartea de identitate a autovehicului un document cu cât mai multe date înscrise, care să vină în ajutorul titularilor în relaţiile cu instituţiile statului.

Ultimele statistici arată că în Neamţ sunt 115.409 maşini înmatriculate la acest moment, însă deocamdată nu se ştie dacă modificarea documentelor îi va afecta pe toţi deţinătorii de maşini, sau va fi aplicabilă doar celor care vor înmatricula autoturisme  ulterior adoptării reglementărilor. Specialiştii mai spun că noile cărţi de identitate ar putea fi implementate iniţial de cei care înmatriculează prima dată o maşină în ţară.

 

Cristina IORDACHE