Atenţie, „detectoare de fum” care declanşează alarma prea târziu!

Când pleci de acasă şi te bazezi pe tehnologia de specialitate că-ţi va proteja casa de foc, s-ar putea să ai surprize. O nouă alertă de produse cu defecte, lansată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor pune pe gânduri nemţenii care au acasă detectoare de fum JB-S02, cu număr de produs 113099. Plăcuţa indicatoare se poate vedea după îndepărtarea capacului de pe locaşul bateriei.
„În scopul protecţiei preventive a consumatorului”, societatea Uni-Elektra GmbH desfăşoară, în prezent, o rechemare a produsului Detector de fum JB-S02, vândute prin magazinele Lidl, după ce, „în cadrul verificărilor, s-a constatat că anumite aparate declanşează alarma, în cazul izbucnirii unui foc, prea târziu faţă de prevederile normelor şi insuficient de zgomotos”. Din acest motiv, subliniază fabricantul, este posibil ca avertizarea clientului să nu se poată face la timp. De aceea, Societatea Uni-Elektra GmbH îşi roagă toţi clienţii să aibă în vedere rechemarea produsului, să nu mai utilizeze articolul respectiv şi să îl returneze în oricare din magazinele Lidl. Contravaloarea va fi, desigur, restituită, chiar şi fără prezentarea bonului fiscal.

Geanina NICORESCU