Astăzi, la ora 12.00, Procesiunea „Drumul Crucii“ pe muntele Pietricica

 

 Cea de-a XVI-a ediție a procesiunii „Drumul Crucii“ se va desfășura astăzi, în Vinerea Mare a Postului Învierii Domnului. Începând cu ora 12:00, credincioșii din Piatra Neamț vor marca momentul patimilor Mântuitorului pornind de la poalele muntelui Pietricica (șoseaua Fermelor), urcând pe drumul spre Releul TV și Mănăstirea Pietricica. Participanții vor rememora scenele biblice de pe Muntele Golgota, tinerii din fruntea convoiului purtând o cruce mare din lemn, amintind de jertfa Mântuitorului. Procesiunea va fi condusă de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Valentin Tofan.

„Credincioșii vor face paisprezece opriri, la fel ca pe Drumul Crucii de la Ierusalim, momentele făcând trimitere la cele paisprezece momente din timpul patimilor și răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos. La fiecare oprire, se va citi un fragment din Sfânta Scriptură, legat de momentul respectiv. Procesiunea se va încheia la Schitul «Schimbarea la Față», unde cei prezenți vor avea ocazia să treacă pe sub Sfântul Aer, scos în mijlocul bisericii, iar la final va fi rostită o rugăciune“, ne-a spus părintele protopop Valentin Tofan.

Evenimentul este organizat, ca și în ceilalți ani, de Asociația Creștin-Ortodoxă „În Munții Neamțului“, împreună cu Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Piatra Neamț.

„Este un pelerinaj de amintire a patimilor Domnului, care ne ajută să înțelegem mai profund jertfa Mântuitorului și ne îndeamnă să reflectăm asupra propriilor noastre păcate“, ne-a spus Neculai Luca, președintele Asociației „În Munții Neamțului“.

Inițiată în anul 2000, procesiunea „Drumul Crucii“ este una din cele mai importante procesiuni de acest fel din Moldova.

Drumul Crucii, la Ierusalim

În Cetatea Sfântă, Drumului Crucii (Via Dolorosa) începe în ziua de joi seara, când Patriarhul Ierusalimului oficiază vecernia în biserica zidită pe locul închisorii în care a stat Iisus, înainte de a fi judecat și condamnat. La numai câțiva metri spre răsărit sunt zidite alte două biserici: una pe locul în care Iisus a fost judecat de Pilat, iar alta pe locul în care Iisus a fost încoronat cu spini, fiind nevoit să poarte crucea spre Golgota. De aici se pornește în procesiune în ziua de vineri dimineață spre locul răstignirii. În fruntea procesiunii merg arhiereii și preoții îmbrăcați în veșminte de doliu și purtând o cruce mare din lemn, urmați de o mulțime mare de credincioși. Cu toții pornesc pe drumul pe care Iisus a purtat crucea, oprindu-se în paisprezece locuri, pentru a se citi din Sfânta Evanghelie. Primele două locuri se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreața Antonia), următoarele șapte – în oraș, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt. Cele paisprezece opriri sunt: Curtea casei lui Pilat din Pont – Judecata lui Hristos și condamnarea la moarte; Pretoriul – Punerea Crucii pe umerii Domnului și pornirea spre Golgota; Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii; Întâlnirea Domnului cu Maica Sa; Simon Cirineanul ridică Crucea Domnului, spre a-L ajuta; Întâlnirea Domnului cu Veronica – Hristos Își șterge chipul cu mahrama; A doua cădere a Mântuitorului la pământ; Întâlnirea Domnului cu femeile miloase; A treia cădere a Mântuitorului la pământ; Golgota – dezbrăcarea Domnului de hainele Sale; Pironirea Mântuitorului pe Cruce; Moartea Domnului pe Cruce; Coborârea Domnului de pe Cruce – Piatra Ungerii; Punerea Domnului în Mormânt și Învierea.

Vinerea Mare – Moartea și îngroparea Domnului

Vinerea Mare este zi aliturgică, adică nu se săvârșește nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Cel mai important moment al zilei îl reprezintă scoaterea Sfântului Epitaf din altar și așezarea lui pe o masă, în mijlocul bisericii. Potrivit crestinortodox.ro, „prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos și pregătirea Trupului Său pentru înmormântare. Seara se cântă Prohodul și se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt“.

Irina NASTASIU