Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare a fost fiul voievodului Bogdan al II-lea şi al doamnei Maria-Mălina Oltea, manifestând, încă din fragedă pruncie, o deosebită dragoste faţă de ţară şi credinţa strămoşească. După uciderea tatălui său, este chemat la tronul Moldovei, la 12 aprilie 1457. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei.
„Atletul creştinătăţii” a luptat pentru apărarea dreptei credinţe, menire pe care a considerat-o sfântă şi pentru care şi-ar fi dat oricând viaţa, aşa cum arăta în scrisoarea pe care o adresa în 25 ianuarie 1475 tuturor principilor creştini ai Europei, după biruinţa dobândită împotriva turcilor, la Podu-Înalt, lângă Vaslui.
A ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri
Legenda spune că, în cei 47 de ani de domnie, Ştefan a ctitorit 44 de biserici şi mănăstiri pentru războaiele purtate. Ctitoriile erau apoi înzestrate cu pământuri şi împodobite cu Sfinte Evanghelii şi cărţi, cu epitafuri şi veșminte de brocarturi scumpe, cu cădelniţe şi sfeşnice de aur. Domnitorul a dăruit toată această zestre poporului român şi şi-a dorit ca poporului român să îi rămână. Dreptcredinciosul Voievod a pus numeroasele victorii nu pe seama iscusinţei minţii sale ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu alături. Prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite, atât în Moldova cât şi în Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos, Sfântul Ştefan a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine.
L-a avut ca duhovnic şi sfetnic pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, de la care a învăţat să fie un om al înţelepciunii şi dreptăţii, al iubirii şi iertării: „Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră”, scria voievodul, adresându-se boierului său, Mihu, unul din cei care participaseră la uciderea părintelui său.
Ştefan a murit pe data de 2 iulie 1504, cronicarul amintind că „l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere la mănăstire la Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi, ca după un părinte al lor”.
Biserica Sf. Ioan Domnesc – ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare
Sărbătoarea Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare, alături de Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, se numără între sărbătorile însemnate pentru ţinuturile nemţene, dat fiind faptul că domnitorul moldovean este ctitor al Bisericii Voievodale şi al turnului clopotniţă din Piatra-Neamţ.
„La numai câteva zile de la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – Sânzienele, Biserica Sf. Ioan Domnesc îşi serbează ctitorul, prin oficierea sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, cu participarea unui sobor de preoţi şi, bineînţeles, a credincioşilor ortodocşi din Piatra-Neamţ care doresc să-şi aducă prinosul de recunoştinţă faţă de faptele pe care le-a săvârşit atât pentru credinţă, cât şi pentru neam Sfântul şi Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare”, ne-a spus părintele Dan Ovidiu Cojan, preot paroh al Bisericii „Sf. Ioan Domnesc”.
Biserica voievodală a fost construită între anii 1497 – 1498, într-un timp record pentru vremurile actuale, adică într-un interval de un an şi câteva luni. A urmat construirea turnului clopotniţă, în anul 1499, ctitorie care se alătură celorlalte biserici şi mănăstiri ale Sfântului Ştefan.
„Chiar dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia în anul 1992 l-a canonizat pe voievodul moldovean, putem spune că sinodul infailibil al poporului l-a declarat sfânt încă de la moartea sa, în data de 2 iulie 1504, el intrând în evlavia şi credincioşia nu numai a moldovenilor, ci şi a tuturor românilor. Pentru noi, moldovenii, sărbătoare de 2 iulie este un prilej de a cinsti pe înaintaşii noştri, urmând cuvintelor Scripturii: «Priviţi la înaintaşii voştri, priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa!». Dacă Sf. Voievod Ştefan cel Mare, la vremea respectivă, spunea că Moldova nu este a lui, nici a urmaşilor lui, ci a urmaşilor urmaşilor lui, noi, cei de astăzi, trebuie să fim vrednici păstrători şi următori ai faptelor voievodului”, a adăugat pr. Cojan.
O minune a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare
O întâmplare minunată dovedeşte, o dată în plus, legământul de iubire dintre domnitor şi neamul său. În anul 1775, când Bucovina a fost răpită de austrieci, chipul Sfântului Ştefan de lângă mormânt s-a întunecat la cu faţă totul, iar clopotul cel mare a început să bată singur. Candelele de la mormânt, întotdeauna aprinse, s-au stins singure, iar biserica întreagă s-a umplut de o lumină stranie, semn că voievodul însuşi se mâhnise de mulţimea păcatelor acestui popor, din pricina cărora a ajuns sub stăpânire străină.
Se spune că la Judecata de apoi Sfântul Voievod Ştefan va răsplăti tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţa strămoşească, pentru ţară şi neam. Să ne facem vrednici de această răsplată, apărând cele din urmă redute ale unui neam atât de umilit şi îngenuncheat, de-a lungul întregii sale istorii.
Irina NASTASIU