Asistenţii medicali sunt programaţi la reavizarea certificatelor de membru OAMGMAR pentru anul 2018

Poliţa de malpraxis şi îndeplinirea numărului de credite profesionale, criterii obligatorii

Începând de luni, 8 ianuarie 2018, şi până la data de 31 martie 2018, asistenţii medicali din judeţul Neamţ sunt programaţi la organizaţia profesională de profil pentru reavizarea certificatului de membru pentru acest an. Pentru a fi evitată aglomeraţia, asistenţii sunt programaţi să depună documentele aferente în funcţie de locul de muncă. Astfel, primii care se vor prezenta la sediul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor medicali din România, filiala Neamţ, sunt cadrele medii care lucrează la cabinetele medicale din dispensarele şcolare şi grădiniţe şi de la central de transfuzii sanguine, respectiv în intervalul 8-19 ianuarie 2018. Apoi, sunt invitaţi la reavizare asistenţii din farmacii şi din ambulatoriul integrat de specialitate (22-25 ianuarie 2018), după care urmează cei din creşe, DSP Neamţ, clinici medicale şi centre de plasament plus cei din şcolile special- în zilele de 29-31 ianuarie 2018. Reavizarea certificatelor de membru pentru asistenții medicali angajați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va începe la data de 1 februarie 2018. Actele necesare în vederea reavizării sunt certificatul de membru O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamț (ORIGINAL, ÎN FOLIE); Raport REVISAL semnat și ștampilat de angajator cu nr. de înregistrare (PENTRU AS. MED. CE PROFESEAZĂ LA FARMACII ȘI CABINETE MEDICALE / CLINICI MEDICALE); Certificatele cu credite realizate în ANUL 2017, iar asistenții medicali care exercită profesia în două locuri, vor depune raport REVISAL pentru fiecare loc de muncă în parte; xerocopie CI / certificat de căsătorie sau certificat de divorț – DOAR în cazul schimbării numelui sau al actelor. Mai trebuie xerocopie după asigurarea de răspundere civilă (polița de malpraxis valabilă un an calendaristic 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018) încheiată după cum urmează: pentru asistenții medicali care își exercită profesia în unități sanitare cu paturi, valoarea minimă a contractului de asigurare va fi de 10.000 EURO; pentru asistenții medicali care își exercită profesia în unități de medicină primară ambulatorii, cabinete medicale individuale, valoarea minimă a contractului de asigurare va fi de 4.000 EURO; pentru asistenții de farmacie care își exercită profesia, valoarea minimă a contractului de asigurare va fi de 2.000 EURO. Asistenții medicali care exercită profesia în două locuri, vor depune asigurarea de malpraxis pe fiecare loc de muncă în parte.

Geanina NICORESCU