Asistența socială, a fost celebrată în Neamț pe tot parcursul lunii martie

Sucursala Neamț a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România în parteneriat cu DGASPC Neamț au celebrat pe parcursul lunii martie profesia de asistent social printr-o serie de activități menite să o promoveze dar și să recunoască implicarea celor mai buni profesioniști din domeniu. Marcată în fiecare an la nivel global în cea de-a treia marți din luna martie,  Ziua Mondială a Asistenței Sociale, (serbată în 2021 pe 16 martie), s-a desfășurat sub sloganul: Ubuntu: Eu sunt pentru că suntem.

Termenul Ubuntu provine de la popoarele indigene din Africa de Sud și a fost popularizat în lume de Nelson Mandela. Povestea spune că într-o zi, un antropolog occidental a plecat în Africa pentru a studia comportamentul social al unui trib. El le-a propus copiilor un joc: a pus un coș cu bomboane sub un copac și le-a spus că oricine va ajunge primul la coș, va câștiga și ar putea mânca dulciurile singur. I-a aliniat pe copii și a dat startul. Atunci, copiii s-au luat de mâini și au început să alerge împreună. Au ajuns la coș în același timp apoi s-au așezat în cerc și s-au bucurat de dulciuri împreună. La mirarea antropologului pentru gestul lor, copiii au răspuns: „Ubuntu, cum poate unul dintre noi să fie fericit dacă toți ceilalți sunt triști?”

Sub sloganul binelui comun și într-un an în care solidaritatea și grija au fost mai necesare decât oricând, în Neamț au fost organizate în toată luna martie mai multe activități la care au participat profesioniști din domeniu.

Printre cele mai relevante se numără campania „O carte pentru suflet de copil“ în cadrul căreia au fost strânse din donații aproximativ 900 de cărți. Acestea au fost donate bibliotecii Liceului Tehnologic Ion Creangă Pipirig și bibliotecii Școlii profesionale din satul Oglinzi, comuna Răucești, comune în care se derulează un proiect de prevenire a abandonului școlar implementat de DGASPC. De asemenea, au fost organizate activități de informare și prevenire a traficului de persoane susținute de reprezentanții Asociației Valoare Plus Bacău pentru asistenții sociali din primăriile nemțene, specialiștii din DGASPC și copiii instituționalizați. Luna Asistenței Sociale în Neamț a fost finalizată cu un atelier de lucru la care au participat asistenți sociali din cadrul DGASPC, Spitalul Județean Neamț, Spitalul Tîrgu Neamț, DAS Piatra Neamț, etc., activitate în cadrul căreia au fost prezentate lucrări circumscrise tematicii mondiale din 2021: Ubuntu – Eu sunt pentru că suntem.

Asistența socială este prin definițe o profesie ce implică altruism, solidaritate și empatie față de ceilalți. Anul 2020 ne-a pus pe toți într-o situație nemaiîntâlnit, dar ne-a oferit în compensare o lecție extrem de importantă: binele comun trebuie să primeze în fața bunăstării individuale. Trebuie să conștietizăm că doar prin implicare și solidaritate devenim mai puternici. Asistenții sociali din Neamț și-au însușit această lecție și au făcut față cu brio provocărilor acestui an pandemic: au stat izolați în centre alături de beneficiari, au mers în casele celor aflați în dificultate, au avut grija de copiii abuzați sau au oferit familii copiilor adoptabili. Pentru toate acestea le mulțumesc cu respect și mândrie că suntem colegi. La mulți ani tuturor asistenților sociali, a spus Mirela Negruș, președintele CNASR Neamț și director general adjunct al DGASPC Neamț.