Asigurații vor beneficia de și mai puține servicii stomatologice la început de an

 

Casa de Asigurări de Sănătate decontează din ce în ce mai puține tratamentele dentare pentru asigurați. Dacă la finele anului trecut deconturile lunare se cifrau la aproape 200.000 de lei pentru cei 86 de furnizori de servicii medicale dentare aflați în relație contractuală cu CAS Neamț, iată că în primul trimestru din acest an, sumele alocate dentiștilor au scăzut cu aproximativ 20.000 de lei. Potrivit informațiilor publicate de ec. Marieana Atomulesei, președinte director general al CAS Neamț, în ianuarie 2016 stomatologii din Neamț vor putea oferi consultații și tratamente gratuite în valoare de 172.333 lei, suma totală de 517.000 lei alocată primului trimestru fiind împărțită în mod egal pe luni.

Contractul-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 se prelungește până la 31 martie 2016, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern la finele anului trecut. Drept urmare, și pachetele medicale pentru anul 2015 sunt valabile până în aprilie 2016 și, prin intermediul acestora, atât pacienții asigurați, cât și cei neasigurați pot să beneficieze gratuit de o serie de servicii de medicină dentară.

* 100% pentru copii și beneficiarii legilor speciale

Potrivit actului normativ, persoanele neasigurate pot să beneficieze, în baza pachetului minimal, doar de anumite servicii de medicină dentară, cele de urgență. În același timp, asigurații au dreptul și la consultații și tratamente, pe lângă serviciile de urgență. Pachetul minimal include următoarele servicii de medicină dentară: pansament calmant/drenaj endodontic, tratamentul paradontitelor apicale cu anestezie, tratamentul afecțiunilor parodontiului cu anestezie, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei – însă în situația în care se efectuează în aceeași ședință în care a fost extras dintele respectiv, nu este decontat de casa de asigurări de sănătate, reducerea luxației articulației temporo-mandibulare.

Conform prevederilor referitoare la pachetele medicale, serviciile de medicină dentară din pachetul minimal pot fi făcute de oricare medic dentist. În fapt, însă, prea puțini dentiști acordă servicii gratuite în regim de urgență.

Pachetul de bază, de care beneficiază asigurații în regim gratuit sau cu plată 40%, include consultații, tratamente, extracții și alte servicii. Practic, CAS decontează, în limita fondurilor, o consultație la un interval de 12 luni, care include modelul de studiu, după caz, controlul oncologic și igienizarea, decontarea fiind în procent de 100% pentru copii și beneficiarii legilor speciale și doar în procent de 60% pentru persoanele de peste 18 ani. Regula se aplică și în cazul tratamentului afecțiunilor pulpare cu anestezie, tratamentul gangrenei pulpare, extracția dinților permanenți cu anestezie, proteza acrilică mobilizabilă pe arcadă (se acordă o dată la cinci ani, element acrilic, element metalo-acrilic, reconstituire coroană radiculară.

Sunt decontate 100% pentru toate categoriile de asigurați dar în limita fondurilor de care dispun lunar dentiștii , servicii precum tratamentul cariei simple pansament calmant/drenaj endodontic, tratamentul paradontitelor apicale, prin incizie, cu anestezie, tratamentul afecțiunilor parodontiului cu anestezie, extracția dinților temporari cu anestezie, chiuretaj alveolar și tratamentul hemoragiei (în situația în care se efectuează în aceeași ședință în care a fost extras dintele respectiv nu este decontat de casa de asigurări de sănătate, decapusonarea la copii, reducerea luxației articulației temporo-mandibulare, reparație/rebazare proteză (se acordă o dată pe an), decondiționarea tulburărilor funcționale prin aparate ortodontice, inclusiv tratamentul angrenajului invers, șlefuirea în scop ortodontic/dinte și sigilare/dinte (o procedură decontată la doi ani).

Geanina NICORESCU