Asiguraţii din judeţul Neamţ vor putea fi consultaţi gratuit şi în centre universitare

Proiectul Contractului-cadru pentru 2018, în variantă actualizată, cuprinde o serie de noutăţi care vizează creşterea accesului persoanelor asigurate la medicamente şi servicii medicale şi la dispozitive medicale.
Astfel, proiectul prevede o serie de beneficii pentru asiguratul nemţean, printre care faptul că acesta nu va mai fi obligat să-şi facă analizele strict în judeţ pentru a putea beneficia de gratuitate şi nici nu va mai fi nevoit să se limiteze la consultaţii de specialitate în cabinetele doctorilor aflaţi în contract cu CAS Neamţ, având libertatea să-şi caute de sănătate oriunde în ţară. Aşadar, de la 1 iulie asiguraţii din Neamţ vor putea să-şi facă investigaţiile paraclinice recomandate de medicii aflaţi în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale. De asemenea, asiguraţii vor putea obţine medicamentele cu şi fără contribuţie personală de la oricare farmacie din ţară aflată în contract cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Actuala reglementare, conform căreia farmacia trebuie să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor, va mai fi aplicată doar pentru medicamentele care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat.
Noi investigaţii medicale cu gratuitate, inclusiv prin îngrijiri la domiciliu
În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduce, prin Contractual cadru pe 2018, noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi măsurarea continuă a tensiunii arteriale pentru 24 de ore (Holter-TA), eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat în grad de handicap. În ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, medicii care au obținut competență/atestat de studii complementare pentru îngrijiri paliative, certificați de Ministerul Sănătății, vor putea acorda până la patru consultaţii/trimestru/asigurat pentru acest tip de îngrijiri. Totodată, se vor putea acorda servicii de îngrijire paliativă la domiciliu asigurate de echipe multidisciplinare, formate din medic, asistent, psiholog şi kinetoterapeut. Pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, aflați în Programul național de  oncologie, se vor putea prezenta fără bilet de internare pentru spitalizarea continuă.
Asiguraţii vor putea transmite casei de asigurări de sănătate și prin poștă documentele necesare pentru aprobarea unui dispozitiv medical. Pentru debirocratizarea activităţii furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, în proiectul noului Contract-cadru unele obligații contractuale sunt eliminate sau revizuite, iar procesul de contractare este simplificat prin eliminarea unora din documentele solicitate în prezent şi trecerea la transmiterea documentelor numai în format electronic. Totodată, se prevede obligația existenței semnăturii electronice pentru toți medicii care furnizează servicii în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Sancţiuni pentru spitalele care nu eliberează reţetă gratuită ori compensată asiguratului, la externare
Spitalul care nu eliberează prescripţia medicală necesară la externarea asiguratului va fi sancţionat cu reţinerea sumei de 200 de lei pentru fiecare caz externat la care s-a constatat nerespectarea obligației. O sancţiune similară se aplică şi în cazul furnizorilor din asistența medicală ambulatorie pentru specialități clinice, inclusiv celor de medicină fizică și de reabilitare.Pentru medicii de familie nou-veniţi într-o localitate, va fi dublată perioada de susţinere din partea casei de asigurări de sănătate, până la constituirea listei minime de pacienţi, respectiv de la 6 la 12 luni. Pentru furnizorii de medicamente, s-a precizat că farmacistul îşi va putea desfăşura activitatea la cel mult trei farmacii aflate în relaţie contractuală cu sistemul asigurărilor sociale de sănătate, dintre care la o farmacie va putea asigura doar continuitatea pe timpul nopţii şi în zilele libere legale.
Geanina NICORESCU