Asigurare de malpraxis de 10.000 euro pentru asistenţi medicali

descărcare* Poliţa este obligatorie pentru a putea fi membru în Ordinul Asistenților, implicit pentru a putea profesa

Asistenţii medicali din judeţul Neamţ care nu au încheiat încă o asigurare de răspundere civilă riscă să nu mai poată profesa. Ordinul Asistenților (O.A.M.G.M.A.M.R.), filiala Neamţ a demarat procedura de reavizare a certificatelor de membru, fără de care niciun cadru mediu nu poate activa, iar una dintre condiţiile esenţiale pentru obţinerea reavizării din partea Ordinului Asistenţilor pentru anul ce tocmai a început este prezentarea asigurării de malpraxis.

Ordinul a stabilit un program pentru depunerea dosarelor, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie. Începând de astăzi, asistenţii de farmacie şi cadrele medii din policlinici au la dispoziţie o săptămână pentru depunerea documentelor, iar înaintea acestora au fost invitaţi să se prezinte cu toate actele necesare asistenţii din cabinetele medicale, din dispensarele şcolare şi din grădiniţe precum şi cadrele medii de la Centrul de Transfuzie.

Aşadar, încheierea unei poliţe de asigurare este esenţială pentru obţinerea reavizării. Pe lângă certificatul de membru O.A.M.G.M.A.M.R. filiala Neamţ şi certificatele cu credite realizate în anul 2014, trebuie depusă la dosar copie după asigurarea de răspundere civilă – polița de malpraxis valabilă 1 an calendaristic (1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2015) încheiată în funcţie de locul de muncă şi serviciile din fişa postului.

Pentru asistenții medicali care își exercită profesia în unități sanitare cu paturi, valoarea minimă a contractului de asigurare va fi de 10.000 euro. Pentru asistenții medicali care își exercită profesia în unități de medicină primară ambulatorii, cabinete medicale individuale, valoarea minimă a contractului de asigurare este de 4.000 euro, iar pentru asistenții de farmacie care își exercită profesia, valoarea minimă a contractului de asigurare va fi de 2.000 euro. Însă, atenţie: asistenții medicali care exercită profesia în două locuri, vor depune asigurarea de malpraxis pe fiecare loc de muncă în parte.

Conform programării realizate de Ordinul Asistenţilor, în perioada 26- 29 ianuarie 2015 sunt programaţi la depunerea dosarelor asistenţii din creşe, DSP Neamț, clinici medicale şi centre de plasament. Reavizarea certificatelor de membru pentru asistenții medicali angajați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va începe la data de 2 februarie 2015, pe secţii şi compartimente, cu termen de finalizare martie 2015.

Geanina NICORESCU