Duminică, la Pavilionul Expoziţional, a fost ultima zi a Târgului de Primăvară, activitate organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Camera de Comerţ şi Industrie, Consiliul Judeţean şi Consiliul Local.
Desfăşurat în perioada 27 februarie – 1 martie, târgul a găzduit meşteri populari renumiţi pe plan naţional şi internaţional.
Ziua de duminică, 1 martie, a fost dedicată elevilor Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”: clasa de hand-made coordonată de către Mădălina Mariuţac, precum şi clasele de ţesut-cusut de la Vânători-Neamţ (coordonată de prof. Elena Petrariu), de împletituri fibre vegetale – nuiele de la Vânători-Neamţ (coordonată de meşterul popular Stelian Boboc), de ţesut-cusut de la Pipirig, (coordonată de meşterul popular Rodica Ciocârtău), de împletituri fibre vegetale – pănuşi de la Horia (coordonator Carmen-Lenuţa Mititelu), de prelucrare a lemnului de la Negreşti (coordonator Ioan Bobric), de confecţionat măşti şi împletituri sfoară de la Ştefan cel Mare (coordonatori Elena şi Vasile Ciocârlan) şi de ţesut-cusut de la Gherăeşti (coordonată de meşterul popular Maria Bereşoaie).
Tanti Măriuţa Bereşoaie este unul din ultimii păstrători ai meşteşugului ţesutului cămăşilor în stative şi îşi doreşte să transmită mai departe tradiţia. La şcoala din Gherăeşti, Maria Bereşoaie a amenajat un atelier special, care reuneşte o frumoasă colecţie de ţesături din zona etnografică a Văii Moldovei.
„Lucrul de mână trebuie preţuit…”
Prezenţi în cadrul Târgului de Primăvară, elevii clasei de la Gherăeşti au lucrat, alături de tanti Măriuţa, preşuri, ştergare, produse artizanale, cămăşi, dar şi mărţişoare tradiţionale. Au fost expuse, spre vânzare, ii ţesute cu măiestrie la războiul de ţesut, dar şi mărţişoare croşetate de mâinile talentate ale copiilor: „Îmi place foarte mult să ţes la război, dar şi să stau cu tanti Măriuţa. Am învăţat până acum să fac ştergare şi să croşetez marginea de la cămăşi. Am lucrat cu drag şi mărţişoare şi sper ca şi vizitatorii să fie încântaţi şi să îşi dorească să le cumpere”, spune Adela Sergiu, din clasa a VI-a, de la Şcoala din Gherăieşti.
Tanti Măriuţa ne explică de ce e important să conservăm şi să transmitem mai departe meşteşugurile, care sunt astăzi în pericol să dispară:
„Lucrul de mână trebuie preţuit, pentru că este folositor şi pentru sănătatea minţii, dar pentru sănătatea trupului, pentru că toate materialele folosite (bumbacul, lâna, cânepa) sunt naturale. Şi, cine ştie, poate că ne vom întoarce treptat la vechile obiceiuri! Iar aceşti copii, când vor fi mari, îşi vor aminti de tanti Măriuţa, care i-a învăţat să ţeasă la război…”.
Drumul cânepii, pe valea Moldovei
Despre tradiţia ţesutului la război, meşterul nemţean îşi aminteşte:
„Când eram mică, nu era casă fără război de ţesut! Fie pentru cânepă, fie pentru lână, războiul era nelipsit. Nimeni nu-ţi dădea nimic cu împrumut, că n-avea de unde. Totul se lucra în casă. Pantalonul, cămaşa, catrinţa, toate. Bucăţile de suman se duceau undeva, la Calu-Iapa, unde se băteau 24 de ore cu nişte ciocane, şi abia apoi se lucrau. Cânepa ne dădea multă bătaie de cap. După ce o culegeam, mergeam la Moldova şi o îngropam în apă, băteam trei ţăruşi la capăt şi începeam să clădim pluta. Peste cânepă se punea prundiş, ca să n-o ducă apa la vale. Cam opt zile stătea în apă, apoi mergeam şi o spălam, apoi duceam fuioarele acasă şi le întindeam la soare. Firul mai subţire îl pregăteam pentru urzeală, pentru cămăşi. Când aveam un vălătuc de 10 – 15 metri, pregăteam un vălătuc mare de lemn, în care turnam apă fierbinte, cu leşie şi săpun, şi lăsam acolo cânepa, o zi – două. Pe urmă mergeam cu pânza şi o spălam la râu. Apoi vara, când era vreme caldă, mergeam la ghilit, cum ziceam noi, adică la înălbit. Muiam pânza în apă şi o spălam, apoi o storceam şi o întindeam la soare, pe imaş. Când era aproape uscată, o luam iar şi o spălam cu săpun şi leşie şi o întindeam la soare. Spălarea se repeta, până când pânza devenea albă ca zăpada.”
După ce materialele erau pregătite, fetele şi femeile din sat se apucau de lucru. De la Crăciun şi până la Paşti, se ţeseau hainele.
„Cel mai frumos era când tinerii se adunau la şezători. Eram mică şi îmi amintesc cum se adunau la noi vecinele şi rudele, să lucreze împreună, să stea la o vorbă, mai cântau câte un cântec…şi aveau spor! Cine nu ştia să toarcă şi să ţeasă nu era gospodină şi nu era bună de măritat!
Frumoase erau şi horele, unde se adunau să joace toţi sătenii. Noi jucam jocul copiilor, noi îi spuneam hora băieţească. Se juca până în Postul Mare. Venea câte un moşneag cu un acordeon şi o tobă, iar fetele trebuiau să poate cămăşi cu modele diferite, care de care mai frumoase. Cămăşile se lucrau greu, cu migală, la lumina lumânării sau opaiţului. Iar la Paşti mergeam la joc, toţi sătenii, îmbrăcaţi cu cămaşă şi catrinţă nouă.”
Irina NASTASIU