Unii artisti plastici nemţeni traiesc doar din ceea ce fac. Altii îşi mai rotunjesc veniturile cu un al doilea loc de muncă. Problema este că preţurile picturilor nu sunt stabilite în urma unor licitaţii, aşa cum se practică în general în lumea civilizată. Liderul artiştilor plastici din Neamţ este de părere că “n-ar trebui să existe această relaţie directă pictor-cumpărător. Nu ştiu totuşi de ce nu apare și la noi conceptul de manager, de specialist în marketing artistic. În Bucureşti sunt câteva case de licitaţii dar acestea se ocupă, mai ales, de artiştii care nu mai sunt în viaţă. Abia atunci se formează o cotă, în felul acesta circulă tablourile. Aşa, se vând doar pentru a nu întrerupe ciclul producţiei, adică: mai vând o lucrare ca să mai iau nişte culori şi să mai fac câteva tablouri. În Piatra Neamţ nu putem spune că există o piaţă a lucrărilor şi asta din cauză că nu mai există colecţionari”, ne-a declarat Ştefan Potop, preşedinte Filiala UAP Neamţ.
Cei mai bine vânduţi artişti sunt cei mai cunoscuţi. Oamenii nu se orientează să cumpere tablourile unor artişti mai puţin cunoscuţi. Cu cât un artist este mai cunoscut, cu atât preţul de vânzare al tablourilor creşte. Dacă artistul este mai puţin cunoscut, tablourile acestuia sunt prea puţin căutate. Şi munca depusă e pe măsură.
„Preţul nu înseamnă numai valoarea pânzei, a culorilor sau a orelor de lucru, poate să existe şi un preţ subiectiv dat de cât de spectaculoasă a fost sau este viaţa artistului. Sau de cât de puţine sunt lucrările, şi aici mă refer la cei care nu mai sunt în viaţă, de exemplu Leonardo da Vinci. Preţurile pot ajunge şi la 100 de milioane de euro”, ne-a declarat artistul.
Cu toate acestea, Ştefan Potop susţine că artiştii nemţeni nu pot trăi din lucrările vândute.
“Încă nu se poate trăi la nivel de pictură în Piatra Neamţ, trebuie să mai ai o sursă de venit, un salariu sau o pensie”, ne-a declarat Ştefan Potop, preşedinte Filiala UAP Neamţ.
Andreea FLOREA