Apropo de sărăcia din Sănătate.. Spitalul judeţean are 150 de procese cu bătăuşii

* „Într-un an de zile am recuperat doar banii cheltuiţi pe tratamente în 5 cazuri”, ne-a declarat jurista Carmen Chibea

Spitalul judeţean suferă zilnic „hemoragii” având grijă de victimele accidentelor rutiere şi ale agresiunilor. În majoritatea situaţiilor, sumele cheltuite pe tratamentele răniţilor nu mai sunt recuperate niciodată. Şi asta din cauză că procesele pentru stabilirea vinovăţiei unui agresor sau a autorului unui accident pot dura ani de zile, iar când în sfârşit este pronunţat un verdict şi se ajunge la partea de achitare a cheltuielilor de spitalizare, se constată că vinovatul nu are de unde să plătească nici un leu.
„În 2013 am intrat cu 80 de procese înregistrate pe rolul instanţelor pe parcursul anului trecut şi cu alte 65 care se judecă din anii anteriori, în majoritate pe cauze de recuperare a cheltuielilor de spitalizare pentru victime ale agresiunilor”, ne-a declarat jurista Carmen Chibea, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. „Procesele sunt lungi şi anevoioase, iar în cele mai multe cazuri, finalitatea este descurajantă, pentru că nu avem cum să ne recuperăm banii cheltuiţi pe medicamente, materiale sanitare şi, de multe ori, pe intervenţii chirurgicale, de la nişte oameni care fie au primit condamnări cu executare şi în perioada cât sunt închişi nu sunt solvabili, fie sunt din pătura socială săracă şi nu ai ce să le iei”.

Au fost cazuri când spitalul a cheltuit peste 5.000 de lei pentru  a pune pe picioare un singur pacient căzut victimă unei agresiuni, bani pe care unitatea sanitară nu i-a mai recuperat deloc. Sumele cele mai mari sunt consumate pe tratamente în secţiile ATI şi chirurgie. Şi tocmai în aceste dosare cu miză mare procesele durează cel mai mult, după cum ne-a declarat jurista Carmen Chebea: „Au fost două sau trei situaţii în cariera mea când am ajuns cu procesele la recurs şi la Înalta Curte, iar la Înalta Curte s-a dispus rejudecarea, din cauza unor hibe, aşa încât au trecut anii şi n-am mai recuperat banii”.

În tot anul 2012, spitalul judeţean şi-a recuperat banii în doar 5 cazuri. Dar este nevoit să meargă mai departe cu procesele, pentru că aşa-i cere legea. În cazul în care pacientul necesită sub 20 de zile de îngrijiri medicale, nu se dispune urmărirea penală, dar spitalul trebuie să ia atitudine şi să intenteze proces civil pentru a-şi recupera cheltuielile făcute pentru tratarea victimei. Până în octombrie 2006, sarcina de „recuperator” intra în atribuţiile Casei de Asigurări de Sănătate. După acea dată, printr-o ordonanţă de urgenţă obligaţia a fost pasată furnizorului de servicii medicale. Numai pe bătăuşi nu poate să-i oblige nimeni să plătească şi ceea ce au „consumat” la spital, nu doar la cârciumă.