Aproape 300 de pensionari trimişi la băi

oameni

Pentru cea de-a zecea serie de tratament balnear, care începe în data de 19 septembrie 2013, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a primit şi distribuit 274 de bilete de tratament. Pensionarii care beneficiază de aceste bilete au fost aleşi prin aplicaţie informatică, în funcţie de punctajul individual obţinut. E lesne de înţeles că punctajul obţinut de fiecare este extrem de scăzut, dar iată că speranţa moare ultima. Majoritatea pensionarilor în cauză au depus cereri încă din ianuarie 2013.

„În vederea ridicării biletului de tratament repartizat, potrivit criteriilor în baza cărora se acordă bilete pentru tratament balnear, solicitantul trebuie să prezinte un bilet de trimitere eliberat de  medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate”, ne-a declarat inspectorul principal Oana Fodor, de la Casa de Pensi Neamţ.

Biletele neridicate de titulari vor fi disponibile, în vederea redistribuirii, cu 7 zile înainte de începerea seriei. De la începutul anului şi până în prezent Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a valorificat peste 2950 bilete de tratament. Staţiunile pentru care sunt repartizate bilete de tratament în cadrul celei de-a X-a serii sunt: 1 Mai Oradea, Amara, Bala, Buziaş, Covasna, Nicolina, Olăneşti, Pucioasa, Sărata Monteoru, Târgu Ocna, Sângeorz, Saturn, Vatra Dornei, Lacu Sarat, Sovata, Bălţăteşti, Căciulata, Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia, Felix, Slănic Moldova, Govora, Tuşnad, Herculane.

Geanina NICORESCU