Aproape 10.000 de nemțeni și-au găsit de lucru prin Agenția de Șomaj

La sfârșitul lunii august, AJOFM Neamț ocupa locul 5 pe țară, la implementarea Programului Național de Ocupare Dacă din punct de vedere al reconversiei profesionale nu stăm așa de bine, iată că la măsuri active, în primele 8 luni din 2017, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a tras lozul câștigător, reușind plasarea în câmpul muncii a nu mai puțin de 9.936 persoane, ocupând locul 5 pe țară, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă. Rămâne de văzut cum se va schimba acest clasament, după desfășurarea în luna octombrie a acestui an, a Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, acțiune care va avea loc în data de 20 octombrie, la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. La prima bursă din acest an au participat 110 agenți economici și 1.041 de nemțeni În primăvara lui 2017, primul târg de joburi s-a desfășurat în ziua de 7 aprilie. La acea dată au răspuns invitației 110 de agenți economici, respectiv câte 45 la Piatra Neamț și Roman, plus 20 la Târgu Neamț. În total, firmele au oferit 947 locuri de muncă vacante. Principalele ramuri de activitate prezentate au fost construcțiile, în meserii ca zugrav, zidar, fierar-betonist, dulgher și lăcătuș mecanic, apoi în servicii, în ocupații de vânzător, ospătar, barman, patiser, bucătar și șofer, precum și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Cele mai multe posturi au fost date în municipiul Piatra Neamt (436), următorul fiind municipiul Roman (309) și orașul Târgu Neamt (202). La eveniment au participat 1.041 de persoane, respectiv 598 la Piatra Neamț, 320 la Roman și 123 la Tg Neamț. Ca urmare a acestei acțiuni, 86 de persoane au fost angajate pe loc (din care 4 cu studii superioare), iar alte 370 au fost selectate în vederea încadrării. Până la sfârșitul lunii august 2017, în România, prin măsuri active, sute de mii de șomeri și-au găsit de lucru La nivel de țară, în cele 8 luni de activitate, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă au fost încadrate 205.206 persoane. Din numărul total de angajați, în perioada ianuarie – august a.c., 70.940 aveau peste 45 de ani, 53.204 erau cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 47.122 aveau între 25 și 35 de ani, iar 33.950 tineri cu vârsta de sub 25 de ani. Similar lunilor precedente, cele mai multe persoane care și-au găsit de muncă au fost bărbați, respectiv 118.284. În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, e vorba de 112.042, au provenit din mediul urban. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (64.310), profesionale (51.841), gimnaziale (46.951) și 21.707 cu studii universitare. Cu 9.336 de șomeri angajați, județul Neamț se află pe locul 5 pe țară Un clasament al judeţelor cu cei mai mulți șomeri care șiau găsit de lucru, arată că Bucureștiul ocupă primul loc (14.080), urmat de Timiș (13.632), Suceava (13.151), Hunedoara (9.390) şi Neamţ, cu 9.336. Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele fără slujbe și care se află înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă (în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţă), beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele opt luni ale anului 2017, numărul celor care au primit asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în cautare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 446.839. Târgurile de joburi, reprezintă măsuri active, cu rolul ocupării rapide și eficiente a posturilor vacante Una dintre măsurile active de combatere a şomajului, care a fost mereu în atenţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, o constituie bursele locurilor de muncă, măsură activă destinată ocupării rapide a cererii şi ofertei de forţă de muncă, prin întâlnire directă. Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la nivel național, în data de 7 aprilie 2017, a avut următoarele rezultate (evaluare la o lună): au fost contactaţi 31.685 agenţi economici, din care 182 angajatori de inserţie; au participat 2.998 agenţi economici, din care 23 angajatori de inserţie, fiind oferite 44.293 locuri de muncă, din care 154 pentru persoanele marginalizate social. La eveniment, au participat 35.703 persoane. După ce s-a tras linie, au fost selectate în vederea încadrării 15.440. La cererea pieței muncii, până la data de 31 august 2017, ANOFM, prin agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, a organizat 19 burse ale locurilor de muncă în diferite ramuri de activitate şi pentru grupuri vulnerabile. În vederea organizării burselor au fost contactaţi 230 de agenţi economici, din aceştia s-au prezentat 67, care au oferit 1.315 locuri de muncă. Numărul celor care au spus OK, la bursele pe meserii n-a trecut de 1.158, din care au fost selectate în vederea încadrării 472 de persoane.

V. ANDRIEȘ