Apel pentru identificarea unui decedat

Poliția Română face apel, la solicitarea autorităților belgiene, la oricine poate oferi indicii în legătură cu identitatea unui cadavru rămas necunoscut, de aproape zece ani. Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la identificare sunt rugate să sune la numărul unic de urgență 112, ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Corpul neînsuflețit, căruia îi lipseau cele patru membre, a fost descoperit în anul 2008, în saci de plastic aflați pe malul stâng al fluviului Meuse, din localitatea Amay – Belgia. Conform descrierii făcute de organele judiciare belgiene, este vorba despre un bărbat, de aproximativ 40 de ani, corpolent, cu păr șaten, care avea o cicatrice infra-ombilicală de 6 cm, orizontală, precum și o cicatrice rezultată, cel mai probabil, în urma unei apendicectomii. La nivelul umărului drept avea un tatuaj care reprezenta două inimi străpunse de o săgeată și acoperite cu o panglică pe care erau inscripționate prenumele „SABINE“ și „PETER“.

Pentru identificarea corpului neînsuflețit, autoritățile judiciare din Belgia au transmis fotografii reprezentând reconstrucția facială a persoanei decedate (foto), semnalmentele acesteia, precum și fotografia tatuajului pe care aceasta îl avea, structurilor judiciare competente din țările membre ale Uniunii Europene, prin intermediul Eurojust. (C.I.)