„De ce postim?”, „Din viaţa Sfântului Nicolae Planas”, „De vorbă cu mărturisitorul Nicolae Purcărea”, „De vorbă cu Părintele Paisie de la Sihla”, „Paginile copiilor – Bogăţia unui copil sărac/Prietenul necunoscut” sunt doar câteva din titlurile revistei.
De la Sfântul Dimitrie al Rostovului, aflăm că „postul face să sece mlaştina întinăciunii, ofileşte mişcările fără de rânduială ale trupului şi istoveşte poftele, aşa încât el surpă toată puterea vrăjmaşului cea luptătoare împotriva noastră şi-l biruieşte cu uşurinţă pe ispititor.”
Un episod cutremurător este relatat de mărturisitorul Nicolae Purcărea, cel care a trecut prin cumplita „reeducare de la Piteşti”:
„Când am fost chemat prima dată la anchetă – în cameră se formase un comitet de patru inşi care conduceau camera, iar şeful lor te chema la raport – eu nici nu apucasem să mărturisesc ceva şi şeful a zis: „Uite banditul, nu vrea să spună!” Şi m-a luat la bătaie! Te întindeau pe un prici, alţii se puneau pe tine să te imobilizeze şi şeful te bătea cu coada măturii sau cu o bâtă, te bătea la tălpi. Era îngrozitor. Bătaia la tălpi este îngrozitoare, pentru că te doare aici – te doare în moalele capului. În două părţi ale camerei, pe lung, de o parte şi de alta erau priciuri, paturile de lemn pe care dormeai, şi în fundul camerei erau două vase, un hârdău pentru necesităţi şi altul pentru apă. Vărsau apă pe jos şi te puneau să alergi. După bătaie, parc-ai fi călcat pe sticlă, era îngrozitor. Şi aveai în spate un planton care te tot îndemna să alergi. A fost îngrozitor. Şi după aceea ziua te puneau să stai într-un picior şi să faci şmotru. Pe jos era mozaic, trebuia să freci, să faci genuflexiuni, fel de fel de mişcări care te umileau. Să te mişti era bine, dar îţi puneau în spate, după ce erai transpirat, un palton, şi încă unul, şi te încărcau, şi simţeai că te sufoci (…)
Ţurcanu, întruchiparea diavolului…
Rugăciunile se făceau în comun, dar asta înainte de reeducare, pentru că la reeducare nu te puteai mişca din poziţie. Treceai în poziţie şi nu puteai nici să mişti un pic capul, pentru că aveai planton şi imediat te lovea cu bâta în cap. Ţurcanu se plimba, avea o şubă mare care-l făcea mai voinic. Se plimba cu cheile în mână, îl schimba pe unul, pe altul. Îl socoteam Satana întruchipată. Avea o faţă rotundă, o frunte destul de lată, unii zic îngustă, noi o vedeam totuşi lată. Era întruchiparea diavolului. Era voinic, faţă de noi. Aveam mâncare proastă, slabă, ne bucuram că era caldă, era o zeamă, noroc cu turtoiul, cărămida care ne hrănea, nu era cât caietul dumneavoastră de lat, dar măcar ne hrănea, şi sugeam coaja, care era neagră, aşa, un deget, de groasă. Disperarea era permanentă. La reeducare era permanentă. Ne dădeam seama că nu mai era scăpare. Nu mai aveam speranţă. Şi cruce ne făceam cu limba în gură. Că dacă te prindea, aoleu, ce bătaie mâncai! Cum am rezistat? Nici eu nu ştiu…” (din „Supravieţuitorii – Mărturii din temniţele comuniste ale României”, volum coordonat de Anca şi Raul Ştef, Ed. Humanitas, 2014, pp. 22 – 26).
Nu în ultimul rând, editorii revistei doresc transmit cititorilor rugămintea de a susţine revista „Familia Ortodoxă”, o revistă cu totul deosebită, aflată într-un moment de impas.
„În presa românească, de 8 ani de zile apare o revistă duhovnicească foarte interesantă şi plină de învăţături ziditoare pentru omul zilelor noastre. Se numeşte „Familia Ortodoxă”, iar din paginile ei preluăm şi noi diferite articole şi interviuri, pentru revista şi broşurile noastre. Însă şi ei au probleme de distribuţie, şi de aceea îi rugăm pe cititorii noştri să susţină această revistă. Adică, să facem mai multe abonamente. Sunt două moduri de abonare, prin care revista este mai ieftină decât la chioşcurile de ziare: fie vă puteţi abona urmând instrucţiunile din revistă, abonamentul fiind de 69 de lei pe an, fie vă abonaţi la noi la Paraclis şi veţi lua revista de la noi în fiecare lună, abonamentul având acelaşi preţ. Citiţi revista şi veţi vedea că merită!”, spune preotul paroh Sorin Vieru.
Irina NASTASIU