Apariție editorială: „Din viața și opera lui Constantin Turcu“

aparitie editorialaRecent, la Editura Cetatea Doamnei, a văzut lumina tiparului volumul „Din viața și opera lui Constantin Turcu”, ediție coordonată de Daniel Dieaconu.

Volumul reprezintă o ilustrare a vieții și operei lui Constantin Turcu (1903-1980), istoric, istoric literar, arhivist, epistolograf și memorialist. Asiduu cercetător, Constantin Turcu a fost secretar al Liceului „Petru Rareș“ și subdirector al arhivelor ieșene, autor a peste 100 de studii și articole publicate în diverse reviste de specialitate sau lucrări colective. A realizat o remarcabilă operă științifică, îmbogățind prin contribuția sa istoriografia românească. După 77 de ani de viață și 50 de activitate științifică, s-a stins din viață, la 29 noiembrie 1980, la Iași, unde a fost înhumat la cimitirul Eternitatea.

Ocupându-se cu preponderență de istoria Moldovei, Constantin Turcu a realizat studii remarcabile prin noutatea informației, pe diverse teme: istoria culturii, istoria învățământului, arhivistică, viață economică și socială, istoria tipografiei, așezări religioase, personalități de seamă ale vieții culturale etc. „Constantin Turcu a lăsat în urmă un fond impresionant de manuscrise și scrisori. Privite ca un tot, ne dau dimensiunea intelectuală a lui și a multor dintre cunoștințele sale. Bogăția informațiilor, mii de fișe pentru proiecte începute și nefinalizate de Constantin Turcu, oferă cercetătorului posibilități nebănuite în abordarea unor teme care sunt controversate și în momentul de față în istoriografia noastră“, remarcă dr. Silviu Văcaru, cercetător științific la Institutul „A. D. Xenopol“ Iași.

După cum aflăm din prefața volumului, „Constantin Turcu, născut la Izvorul Alb, a făcut școala elementară la Grințieș, localitate pe care n-a uitat-o, păstrând o strânsă legătură cu oamenii locului și în special cu preotul Alexandru Romanescu. Grințieșenii au găsit de cuviință să cinstească memoria lui Constantin Turcu și biblioteca comunală de aici poartă numele său. Simpozionul care încununează proiectul s-a desfășurat tot la Grințieș, de aici fiind cei mai mulți dintre truditorii la acest volum. Invităm pe toți cei ce vor primi această carte să caute profunzimea lui Turcu, să împrumute din modestia sa, din spiritul său de a ajuta, de a fi folositor celor care vor să scrie sau să învețe. Și mai mult, să împrumute din acribia sa, din spiritul critic, din răbdarea de a scoate din colb un lucru neștiut și de a-i da strălucire“.

„Poveste, istorie și imagine în ținutul Neamțului“

Volumul „Din viața și opera lui Constantin Turcu“ a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, în cadrul proiectului „Poveste, istorie și imagine în ținutul Neamțului“, inițiat de Asociația Filateliștilor Piatra Neamț, condusă de Constantin Pațilea și Viorel Nicolau.

„Publicarea unui volum care să ilustreze viața și opera lui Constantin Turcu am considerat-o datorie de onoare: un om și un cercetător de mare valoare merita un astfel de obol de recunoștință. Scrierile sale referitoare la județul Neamț, pe care nu a reușit, în timpul vieții, să le adune într-un volum, trebuie să se constituie într-un model pentru cei care doresc să se aplece asupra istoriei noastre. Au rămas în seama noastră dorința și fapta ca această carte să pătrundă în cât mai multe case de nemțeni și în cât mai multe biblioteci“, este de părere editorul Viorel Nicolau.

Alături de omagierea arhivistului Constantin Turcu, proiectul a cuprins și evocarea artistului fotograf Adolf Chevalier, căruia i-a fost dedicat volumul „Adolphe A. Chevallier: Cavalerul Văii Bistriței“.

Proiectul a fost coordonat de conf. univ. dr. Silviu Costachie de la Universitatea din București și a angrenat în numeroase activități profesori și elevi din multe comune nemțene. Coordonatorii grupurilor țintă au fost: Dionisie Savin – Crăcăoani, Valentina Ilie – Boboiești, Cristian Vatamanu – Pipirig, Cristina Chirilă – Borca, Daniel Dieaconu – Ceahlău, Mihai Panțiru – Grințieș, Ana Sterian – Păstrăveni, Andrei Nica – Tupilați, Xenia Sârbu și Mihai Apopei –  Bicaz, Dumitrina Erhan și Ilie Alexandru – Dreptu, Vasile Ciubotaru – Girov și Cezar Țucu – Tazlău.

Irina NASTASIU