„Scrierea pe care o ai în mână, stimate cititorule, ar fi putut fi intitulată «Un veac de frământări». Frământări care au alungat oamenii de colo în colo, pentru a evada de sub povara nedreptăților sau în căutarea unei vieți mai bune, mai omenești. Autorul, însă, nu s-a mărginit la relatarea evenimentelor, ci a recurs la mărturii ale simțămintelor celor care au trăit, ei înșiși, această epocă zbuciumată. De altfel, însuși autorul acestei scrieri a fost un «alungat al vieții», trăind două refugii din calea tancurilor sovietice, care invadau Bucovina copilăriei sale, pentru ca, după alți mulți ani, să se exileze, dintr-un regim, tot comunist, dar de data aceasta din propria sa țară“, spune Marcel Petrișor, în cuvântul introductiv.
„Cealaltă față a exilului, de Erast Călinescu, volumul recent apărut la Editura Evdokimos, este o carte-mozaicată, o oglindă a vieții tumultoase a autorului. În ea sunt surprinse instantanee de viață. Citind-o, simți că în această narațiune primează «viul vieții», bucuria de a trăi, întâmplările personale, mai degrabă decât interpretarea lor și judecățile de valoare. Vă mărturisesc faptul că m-a cucerit, în primul rând, tonalitatea pe care și-a ales-o vocea naratorului: nu este moralizatoare, patetic-alarmistă, grandilocventă sau excesivă. Scriitorul a descoperit buna cumpănire a cuvintelor (adevărate vehicule care transportă senzații, percepții, reprezentări, afecte, idei), dar și a trăirilor care, puse împreună, pun în scenă o lume veridică, palpabilă, armonioasă. Veridicitatea ei este dată, mai înainte de toate, de firescul cu care este ea scrisă. Ai zice că bunul-simț este, iată, nu doar o valoare morală ci și una… estetică. Acest tip de scriere va aduce, cred, schimbări semnificative în viața morală a cititorilor ei tocmai pentru că nu se vrea una moralizatoare“, este de părere sociologul Ciprian Voicilă.
Irina NASTASIU