Anul acesta brazii de Crăciun pot fi achiziționați din zona unde înainte era hala centrală a Pieței mari din Piatra Neamț

braziAnul acesta pietrenii care doresc să achiziționeze brazi de Crăciun din Piața Centrală, au la dispoziției o nouă locație. Pentru că spațiul destinat comercializării produselor în Piața mare din Piatra Neamț este așa cum este, ca urmare a incendiului devastator care a mistuit piața în noaptea de 19 spre 20 iulie, conducerea CMI Urban, societate care administrează Piața Centrală, a decis ca în acest an, brazii să se vândă în zona unde înainte funcționa hala centrală. Acum, că locul este gol, după demolare, a primit o nouă destinație, este adevărat, temporar.

”Dacă în anii trecuți brazii se vindeau în partea în care acum este amplasat acel cort unde se vând produse agroalimentare, în acest an, s-a decis, ca brazii de Crăciun să poată fi vânduți în zona unde funcționa piața propriu zisă înainte. În acest fel nu se încurcă nici circulația și se poate realiza în continuare demolarea acoperișului celuilalt tronson de piață. Oricum nu este nevoie de un spațiu foarte mare, iar comercianții, în general, nu sunt foarte mulți, mă refer la cei care vin la Piatra Neamț să vândă brazi pentru Crăciun. Ideea este că începând din această dimineață spațiul este disponibilpentru vânzătorii care vor să aducă spre vânzare brazi, în Piața Centrală a municipiului Piatra Neamț”, a precizat Ioan Fiterău, director CMI Urban Piatra Neamț.

 

Irina ȘTEFĂNESCU